Arabia Saudită: Pedeapsă cu moartea cerută împotriva a cinci militanţi pentru drepturile omului, inclusiv o femeie

Arabia Saudită: Pedeapsă cu moartea cerută împotriva a cinci militanţi pentru drepturile omului, inclusiv o femeie

Parchetul saudit a cerut pedeapsa cu moartea împotriva a cinci militanţi pentru drepturile omului, printre care o femeie cunoscută pentru faptul că a documentat manifestaţii antiguvernamentale, au anunţat miercuri şi joi Amnesty International şi Human Rights Watch (HRW), informează AFP.

Dacă judecătorul va aproba cererea Parchetului, Israa al-Ghomghan va fi prima femeie executată în Arabia Saudită pentru activităţi legate de apărarea drepturilor omului. Ea se află la închisoare din 2015, la fel ca soţul ei, potrivit ONG-urilor citate.

Cele cinci persoane pe care procurorul saudit vrea să le condamne la moarte sunt acuzate că au incitat la revoltă în cadrul minorităţii musulmane şiite, într-o regiune strategică din estul acestei ţări bogate în petrol. Arabia Saudită este condusă de o dinastie sunită.

Israa al-Ghomgham a devenit cunoscută după ce a documentat, începând cu 2011, manifestaţiile antiguvernamentale din Provincia Estică, unde este concentrată cea mai mare parte a minorităţii şiite, care se plânge în mod regulat că este persecutată şi marginalizată.

"Dacă Israa al-Ghomgham va fi condamnată la moarte, acest lucru va trimite un mesaj oribil, conform căruia toţi militanţii pot deveni astfel de ţinte pentru faptul că au manifestat paşnic şi pentru angajamentul lor în favoarea drepturilor omului", a declarat Samah Madidi, directoarea de campanie pentru Orientul Mijlociu a Amnesty International, potrivit căreia acuzaţiile împotriva militantei sunt "absurde şi în mod clar motivate politic".

Potrivit Amnesty, 12 cunoscuţi militanţi pentru drepturile omului, dintre care opt femei, au fost arestaţi din luna mai în Arabia Saudită. La rândul său, HRW evocă "o represiune guvernamentală fără precedent" împotriva oricărei voci disidente.

Aceste arestări au survenit în condiţiile în care această ţară ultraconservatoare părea să fi făcut câţiva paşi în favoarea drepturilor femeilor, autorizându-le să conducă autoturisme începând din iunie. Cu toate acestea, femeile trebuie să aibă în continuare permisiunea unui bărbat (tată, soţ sau altă rudă de genul masculin) pentru a călători sau a se căsători.

Arabia Saudită este una dintre ţările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale din lume.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...