Arad: Aproape 30 de migranţi, prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria

Arad: Aproape 30 de migranţi, prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria

Aproape 30 de migranţi din Afganistan, Pakistan, Tunisia şi Maroc au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, când încercau să iasă din ţară ascunşi în camioane cu mărfuri sau mergând pe jos, pe câmp.

Potrivit unui comunicat de persă transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Arad, într-un camion condus de un bulgar, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, cu fost găsiţi nouă străini. Aceştia erau ascunşi printre saci cu seminţe de floarea-soarelui transportate pe ruta Bulgaria - Germania.

Migranţii sunt din Afganistan şi Pakistan şi au vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani.

În PTF Nădlac II, într-un camion condus tot de un bulgar, care transporta piese auto în Germania, au fost găsiţi patru copii afgani, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Şi poliţiştii de frontieră de la PTF Vărşand au descoperit, într-un TIR condus de un grec ce transporta profile de aluminiu în Olanda, şase afgani cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România, mai arată sursa citată.

De asemenea, în zona oraşului Nădlac, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos.

"Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan, Tunisia şi Maroc cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani", se arată îm comunicat.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...