Arafat: Solidaritatea pe care o vedem din toate părţile ne face să simţim că suntem cu prietenii alături

Arafat: Solidaritatea pe care o vedem din toate părţile ne face să simţim că suntem cu prietenii alături

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a subliniat marţi că solidaritatea statelor europene, manifestată prin trimiterea de echipamente, medicamente şi chiar echipe medicale, ajută România să treacă mai bine peste criza sanitară.

Declaraţia a fost făcută la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei - Ciolpani (CNCCI), unde au sosit medicamente cu anticorpi monoclonali şi concentratoare de oxigen din Serbia. Ajutorul constă în 170 de concentratoare de oxigen de 5L şi 8L, respectiv peste 6.000 de bucăţi anticorpi monoclonali, oferite prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Arafat a precizat că pe lângă acest ajutor urmează să sosească şi echipe medicale săptămâna aceasta.

"Nu pot să spun decât că solidaritatea pe care o vedem din toate părţile este una care ne face să simţim că suntem cu prietenii alături de noi şi cu toţi care ne sprijină în acest moment, simt că vom trece mai bine prin situaţia din acest moment. Mulţumesc prietenilor pentru sprijinul pe care l-au dat şi cooperarea va continua şi o să fie cât mai puternică posibil în domeniile situaţiilor de urgenţă şi al sănătăţii", a afirmat Arafat.

Medicamentele cu anticorpi monoclonali şi concentratoarele de oxigen din Serbia vor fi distribuite chiar din această noapte către spitalele COVID-19.

"Este un sprijin prin Mecanismul de Solidaritate, de această dată din partea Serbiei. Vorbim de anticorpi monoclonali şi de concentratoare de oxigen. (...) Acest ajutor va începe să fie distribuit din această noapte, deci deja lista de distribuire dată de Ministerul Sănătăţii pentru medicamente este în lucru în Centrul de Coordonare şi urmează să vină maşinile care vor distribui la spitale medicamentele respective", a spus Arafat. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

4 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

5 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…