Argentina a câștigat pentru prima oară Cupa Davis, după 3-2 în finala cu Croația

Argentina a câștigat pentru prima oară Cupa Davis, după 3-2 în finala cu Croația

Argentina a câștigat în premieră competiție masculină de tenis pe echipe Cupa Davis, duminică, la Zagreb, după ce a învins Croația cu scorul de 3-2 în finală, grație punctului adus de Federico Delbonis, victorios cu 6-3, 6-4, 6-2 în meciul decisiv cu ''veteranul'' Ivo Karlovic.

Argentina a reușit să câștige ''Salatiera de Argint'' la a cincea încercare, după ce a pierdut primele patru finale, în 1981, 2006, 2008 și 2011.

Croația, care sâmbătă conducea cu 2-1 și era favorită la victorie, spera să obțină al doilea său triumf în Cupa Davis, la 11 ani după victoria din finala cu Slovacia, disputată la Bratislava în 2005.

Vineri, în primele două meciuri de simplu, Juan Martin Del Potro l-a învins pe Ivo Karlovic cu 6-4, 6-7 (6), 6-3, 7-5, iar Marin Cilic l-a întrecut pe Federico Delbonis cu 6-3, 7-5, 3-6, 1-6, 6-2, iar sâmbătă Marin Cilic și Ivan Dodig s-au impus în fața perechii Juan Martin Del Potro/Leonardo Mayer, cu 7-6 (2), 7-6 (4), 6-3.

Duminică, Juan Martin Del Potro a adus un punct mare Argentinei, la capătul unui meci-maraton de aproape cinci ore, câștigând în fața lui Marin Cilic, cu 6-7 (4/7), 2-6, 7-5, 6-4, 6-3.

Ivo Karlovic (37 ani, 20 ATP) nu a reușit să-i facă față lui Federico Delbonis (41 ATP), deși avea avantaj în meciurile directe, cu 3-1. În octombrie, croatul câștigase în trei seturi, la Tokyo, cu Delbonis, 7-6 (6), 6-7 (6), 7-6 (5).

Serviciul, cea mai redutabilă armă a gigantului de 2,11 m, nu a mai funcționat la parametri normali, iar Karlovic a reușit doar 14 ași, făcând 7 duble greșeli. Numărul de mingi direct câștigătoare a fost relativ mic, 13, față de cel al erorilor neforțate, 42. Delbonis a avut 5 ași, 2 duble greșeli, 25 de winners și 17 erori neforțate.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA