Argeş: O adolescentă de 16 ani a murit la şcoală, după ce i s-a făcut rău; poliţiştii au deschis o anchetă

O adolescentă în vârstă de 16 ani din oraşul Costeşti, judeţul Argeş, a murit, joi, după ce i s-a făcut rău la şcoală, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz.

"În ziua de 14 octombrie a.c., poliţiştii (...) au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o elevă a unei unităţi de învăţământ din Costeşti a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, cauzele decesului urmând să fie stabilite în urma efectuării autopsiei.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, precizează IPJ Argeş. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

4 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

5 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia