Armata Română scoate la concurs aproape 300 de locuri pentru medici și asistenți militari

Armata Română scoate la concurs aproape 300 de locuri pentru medici și asistenți militari

Armata Română are nevoie de mai mulți specialiști în domeniul medical, iar din această toamnă vor fi scoase la concurs 285 de locuri pentru medici și asistenți militari în șapte centre universitare din țară: București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova și Târgu Mureș.

Uniformă Armata Română. FOTO: Shutterstock

Uniformă Armata Română. FOTO: Shutterstock

Dintre acestea, 162 de locuri sunt pentru medici ofițeri, iar 123 pentru asistenți subofițeri. Cei interesați trebuie să treacă mai întâi de probele eliminatorii organizate de Ministerul Apărării, care includ teste fizice, evaluări psihologice și vizite medicale.

Studiile pentru medicii militari durează 6 ani, iar pentru asistenții medicali 4 ani. Pe lângă cursurile clasice de Medicină, studenții vor urma și un modul specializat în cadrul Institutului Medico-Militar, subordonat MApN .

„România fiind membră NATO , și pentru că se pun probleme deosebite privind participarea noastră la această structură, suntem nevoiți să asigurăm categoria de personal specializat pentru a putea interveni în situații de necesitate”, spune col. medic dr. Mihail Tudosie, comandantul Institutului Medico-Militar București pentru Știrile Pro TV .

„Îi sfătuiesc pe tinerii candidați să fie gata să accepte anumite restricții necesare unui stil de viață militar”, a declarat sublocotenent medic Andra Gabriela Cristea, rezident la Spitalul Militar din Iași, pentru aceeași sursă.

Candidații care nu vor fi admiși pe locurile speciale pentru armată vor avea posibilitatea de a continua studiile pe locurile disponibile la facultățile de medicină civilă.

Armata Română numără în prezent în jur de 75. 000 de militari.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică