Armata ucraineană își anunță retragerea din alte două localități de lângă Avdiivka: „lupte violente” la Ciasiv Iar

Armata ucraineană își anunță retragerea din alte două localități de lângă Avdiivka: „lupte violente” la Ciasiv Iar

Armata ucraineană a anunțat marți că se confruntă cu „lupte violente” în apropiere de Ceasiv Iar, un oraş-cheie de lângă Bahmut, în estul Ucrainei.

Orasul Ciasiv Iar FOTO EPA-EFE

O eventuală cucerire a acestei localităţi, părăsită aproape în întregime, ar putea permite forţelor ruse să-şi intensifice şi mai mult atacurile asupra Kramatorsk, ultimul mare oraş din bazinul carbonifer Donbas aflat în vizorul armatei ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres .

„Inamicul încearcă activ să avanseze în direcţia Ceasiv Iar. În special în apropiere de Ivanivske şi Bohdanivka, unde lupte violente se dau la periferie”, a declarat la televiziunea publică un purtător de cuvânt al armatei ucrainene în această zonă, Ilia Ievlaş.

Armata rusă „trimite rezerve şi încearcă să-şi consolideze trupele cu unităţi de asalt”, a adăugat el.

Localităţile Ivanivske şi Bohdanivka se află la limita liniei frontului, la numai circa trei kilometri sud-est şi, respectiv, nord-est de Ceasiv Iar, unde armata ucraineană s-a repliat după căderea în mai 2023 a oraşului Bahmut, la aproximativ 10 kilometri mai spre est.

Ceasiv Iar, care nu are în prezent decât câteva sute de locuitori faţă de 12.000 înainte de război, este cu regularitate bombardat de forţele ruse, iar multe clădiri de aici au fost distruse, precizează AFP.

Localitatea este situată la circa 25 de kilometri de Kramatorsk, centru administrativ în regiunea Doneţk, ocupată în cea mai mare parte de către Rusia.

După pierderea Bahmut, la capătul uneia dintre cele mai lungi şi sângeroase bătălii în acest război, armata ucraineană a recucerit două localităţi pe flancul sudic al acestui oraş în cursul contraofensivei din vară.

Dar frontul s-a blocat apoi, iar armata rusă şi-a reluat atacurile pentru a avansa pe frontul de est în ultimele săptămâni, profitând de lipsa de muniţii şi de armament a armatei ucrainene, notează AFP.

După ce a părăsit în urmă cu zece zile din oraşul-fortăreaţă Avdiivka, armata ucraineană a confirmat luni şi marţi retragerea din trei sate învecinate: Lastocikine, Sieverne şi Stepove, situate mai la vest.

Armata rusă a revendicat de asemenea distrugerea unui tanc american Abrams folosit de armata ucraineană, după ce pe canalele rusești de Telegram au apărut imagini neautentificate de alte surse şi filmate din dronă, care arată un tanc de acest tip în flăcări după ce a fost distrus, scrie Agerpres .

De partea sa, armata ucraineană a revendicat doborârea altor două avioane ruseşti de vânătoare Suhoi SU-34 în ultimele 24 de ore, ridicând la şapte numărul aparatelor de zbor de acest timp pierdute de Rusia în ultimele zece zile, plus alte două avioane de vânătoare SU-35 doborâte.

La sfârşitul săptămânii trecute, armata ucraineană a reuşit de asemenea să doboare încă un avion rusesc de detecţie radar A-50, după ce eliminase încă unul în ianuarie, astfel că armata rusă mai are, potrivit Kievului, doar şase astfel de aparate ce sunt esenţiale pentru supravegherea aeriană, culegerea de informaţii, identificarea ţintelor terestre şi aeriene şi coordonarea trupelor.

Dar pe frontul terestru trupele ucrainene, aflate în criză de soldaţi şi muniţii, fac greu faţă unei armate ruse mai numeroase şi mai bine echipate, care a trecut din nou în ofensivă. Totuşi, potrivit Ministerului rus al Apărării, Kievul nu a renunţat la acţiunile ofensive şi „nouă contra-atacuri ale unor grupuri de asalt ale armatei ucrainene au fost respinse” în apropierea localităţilor Niu-Iork, Pervormiske şi Petrivske, de asemenea în regiunea Doneţk.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a susţinut marţi că trupele ruse au ocupat de la începutul anului încă 327 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean şi că în tot acest timp armata ucraineană ar fi pierdut circa 800 de soldaţi pe zi, date care nu pot fi confirmate independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică informații despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului.

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut, într-un prim anunţ oficial despre aceste pierderi, că aproximativ 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cei doi ani de război, bilanţ contestat de Moscova.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat