Arme nucleare americane la București? Recomandarea unui general NATO: „Rușii vor face crize și vor amenința că bombardează România”

SUA iau în calcul desfăşurarea de arme nucleare în anumite state europene, mutare care i-ar liniști pe aliați, dar i-ar înfuria pe ruși. Generalul (r) Marius Crăciun crede că România ar trebui să fie prima țară care să facă lobby pentru a găzdui arme nucleare americane.

SUA ar putea să trimită narme nucleare în Europa de Est

Bombardier nuclear B 52 FOTO: Shutterstock

Statele Unite ale Americii ar lua în calcul posibilitatea de a desfășura arme nucleare pe teritoriul unor state europene, scrie Financial Times. Mutarea ar avea rolul de a transmite un mesaj ferm și de a-i asigura pe aliații din NATO că reducerea sprijinului militar convenţional nu slăbeşte garanţiile de securitate, mai notează aceeași sursă.

Discuțiile ar fi în curs pe mai multe canale NATO, potrivit unor surse ale publicației americane. Evident, statele cele mai interesate în acest sens ar fi cele din Estul Europei, care resimt cel mai acut amenințarea rusă.

Deschiderea semnalată de Washington pentru desfăşurări suplimentare ar face ca și alte state să se alăture celor şase ţări care deja găzduiesc bombardiere cu capacitate nucleară.

Generalul Crăciun susține ideea

Deocamdată nu a apărut în spațiu public nicio informație cu privire la statele care ar negocia prezența pe teritoriul lor a unor capacități nucleare americane. Cu toate acestea, țări ca Polonia au cerut în trecut de mai mai multe ori să găzduiască aceste arme și nu au făcut un secret din acest lucru. În ce privește România, autoritățile au evitat până acum acest subiect.

Generalul (r) Marius Crăciun, unul dintre cofondatorii Forțelor pentru Operații Speciale în România, consideră că Bucureștiul ar trebui să insiste să primească arme nucleare americane.

„Sunt un partizan al acestei idei. Și o susțin pentru că în felul ăsta aducem un plus de securitate, nu un minus. Dacă vom avea pe teritoriul nostru arme nucleare se va îmbunătăți automat situația României. Și spun asta pentru că puterile nucleare ostile – mă refer aici în mod deosebit la Rusia, dar mai pot să apară și alții – nu vor îndrăzni să atace România știind că sunt arme nucleare pe teritoriul nostru”, spune generalul Crăciun.

De ce polonezi cer arme nucleare, iar România tace

Dacă Polonia a făcut deja acest lucru în repetate rânduri și a argumentat că este expusă unor ipotetice atacuri rusești, România are cea mai lungă graniță cu Ucraina. Acesta ar fi un argument bun, dacă autoritățile române ar decide să poarte negocieri cu administrația Trump.

Cu toate acestea, până acum autoritățile române nu au transmis oficial niciun mesaj în acest sens. Generalul Marius Crăciun explică prin faptul că orice discuții ar avea loc acum între partea română și cea americană, acestea ar fi purtate evident în mare secret.

„Cel mai probabil că acest gen de negocieri se poartă la nivelul cel mai secret, dacă se discută. Și lucrurile vor rămâne așa până când se va lua o decizie în acest sens. Oricum, va trebui aprobarea Parlamentului, care va avea ultimul cuvânt”, crede el.

Problema ar fi că Parlamentul României ar putea să blocheze o astfel de inițiativă , susține generalul. Asta pentru că, spune el, în legislativ există forțe politice favorabile Moscovei.

„Dacă va ajunge discuția în Parlamentul României, lucrurile vor complicate. Și vor fi în acel caz controverse și discuții grele, având în vedere componența și existența unor partide prorusești în Parlamentul României”, consideră generalul.

Se întoarce armata obligatorie? Semnalul de alarmă tras de un general NATO: „Dacă acest test eșuează, clasa politică trebuie să decidă”

Cum ar reacționa Rusia

El anticipează că, în cazul în care Bucureștiul va ajunge la un acord în acest sens cu Washingtonul, Rusia va reacționa furibund . Totuși, oricât de grele ar fi amenințările la adresa României, Moscova nu le va pune în practică, ci doar va încerca să intimideze Bucureștiul și să determine partea română să renunțe la idee.

„Este foarte ușor să ne imaginăm ce circ ar face rușii. Mă gândesc că primii ar fi vloggerii și bloggerii ruși. Ei o să zică „o să bombardăm Bucureștiul!”, cum au zis în trecut că bombardează Londra și Parisul”, punctează generalul.

Evident, agresiunea kremlineză va rămâne la nivel declarativ, iar Rusia nu va îndrăzni să își pună amenințările în practică, mai spune el.

Generalul Marius Crăciun susține că România are nevoie de arme nucleare

Generalul Marius Crăciun

„Asta-i una, la cald ar fi foarte vocali, dar calculele la rece sunt alta. Și calculele la rece spun că Rusia nu-și poate permite să atace nuclear pe nimeni, deci nici România. Nu poate să facă asta pentru că în secunda doi devine ea însăși o țintă. Pentru că, da, armele nucleare au rolul de descurajare. Și sigur că nimeni nu poate concepe că ar putea fi utilizate vreodată, mai puțin poate vreun nebun, dar ăștia sper să fie foarte puțini”, explică generalul.

De ce ne-ar trebui arme nucleare

Nu doar Polonia și alte state est-europene vor să aibă pe teritoriul lor arme nucleare. Generalul Marius Crăciun amintește că Iranul vrea arme nucleare ca să nu mai poate fi atacat de Statele Unite sau de Israel.

Mutațiile populismului din SUA și România. De la televiziune la dictatura TikTok. Un profesor din New York explică noile prăpastii politice

„Oricum, cine are arme are arme nucleare devine un stat mult mai sigur. De ce se bate Iranul din toate pozițiile ca să obțină arma nucleară? Ca să-și asigure securitatea, desigur așa cum o văd. Pe de altă parte, da, Iranul s-ar putea să fie chiar un pericol dacă deține arma nucleară, pentru că ei au în Constituție că vor să distrugă statul Israel. Așa că Statele Unite ale Americii și Israelul au toate motivele să nu le permită una ca asta”, adaugă el.

Generalul Marius Crăciun explică și motivele pentru care Polonia nu face un secret din faptul că își dorește arme nucleare pe teritoriul său, în timp ce în România nu se discută deloc pe această temă.

„Nu s-a auzit nimic în spațiul public la noi despre arme nucleare. Nu s-a auzit și nici nu se va auzi curând. La polonezi sigur că e altfel, acolo nu o să vedem niciodată politicieni și partide care să fie anti-armata poloneză și prorusești. Nu există așa ceva acolo! Pe când la noi, vedem că avem inclusiv lideri de partide care se duc pe la Ambasada Rusă, care fac reportaje, postează pro-Rusia. Probabil că rușii investesc serios în România în speranța că doar, doar vor schimba raportul de forțe și vor reuși să convingă opinia publică de faptul că ne sunt prieteni. Dar n-o să reușească, să sperăm. De fapt, eu sunt convins că n-o să reușească. Partea proastă este că totuși reușesc să ne slăbească. Toate chestiile astea din interior ne slăbesc”, mai spune generalul Marius Crăciun.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucraina face ceea ce SUA nu au vrut să aprobe”

2 SURSE Tensiuni la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan respinge propunerea de premier a lui Nicușor Dan

3 SURSE N-avem premier agreat, dar avem ministru de Externe. Cine e favoritul lui Nicușor Dan

4 Trei știri din „eterna și fascinanta” Românie...

5 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…