Arnold Schwarzenegger va juca într-un serial Netflix: când are premiera

„Fubar”, primul serial TV în care joacă starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger, va fi lansat pe platforma de streaming Netflix în data de 25 mai, informează revista americană Variety.

Netflix a lansat luni primul trailer al serialului Tv „Fubar”, care este o comedie de acţiune, potrivit Agerpres.

„Peste tot unde merg, oamenii mă întreabă când voi face o altă mare comedie de acţiune în genul filmului «True Lies». Ei bine, iat-o! «Fubar» o să vă dea pe spate şi vă va face să râdeţi - şi asta nu doar pentru două ore. Veţi avea parte de un sezon întreg”, a declarat Arnold Schwarzenegger.

„Fubar” arată ce se întâmplă când un tată şi fiica lui descoperă că întreaga lor relaţie s-a bazat pe o minciună şi că amândoi sunt agenţi CIA. Pe măsură ce ei îşi unesc forţele, acest serial - care va avea opt episoade - abordează tematici legate de dinamicile familiale cu umor, scene de acţiune şi, desigur, spioni. În trailerul publicat luni, Arnold Schwarzenegger poate fi văzut în timp ce îşi aprinde un trabuc, conduce o motocicletă şi se îndepărtează de un tomberon cuprins de flăcări.

FOTO: Getty Images

FOTO: Getty Images

Această producţie reprezintă primul serial TV în care joacă Arnold Schwarzenegger fost guvernator al statului California, culturist şi star al filmelor de acţiune produse pentru marile ecrane.

Din distribuţie fac parte şi actorii Monica Barbaro, Jay Baruchel, Fortune Feimster, Milan Carter, Travis Van Winkle, Gabriel Luna, Andy Buckley, Aparna Brielle, Barbara Eve Harris şi Fabiana Udenio.

Arnold Schwarzenegger este şi producător executiv, alături de creatorul şi coordonatorul serialului, Nick Santora, cunoscut datorită unor producţii TV precum „Most Dangerous Game” şi „Prison Break”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Magyar critică decizia României de a opri Cernavodă: „Noi nu i-am ascultat”

2 Record la Loto 6 / 49: Peste 10 milioane de euro câștigate cu un bilet de 8,50 lei din Oradea

3 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

4 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism

5 Costul vieții gonește românii din Spania: Un exod fără precedent dintr-o economie care, oficial, „duduie”