Aron: Atacul cibernetic de vineri contracarat de SRI a fost unul "țintit", la adresa unor angajați ai MAE

Aron: Atacul cibernetic de vineri contracarat de SRI a fost unul "țintit", la adresa unor angajați ai MAE

Atacul cibernetic contracarat de Cyberint vineri, săptămâna trecută, a vizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv a fost unul țintit la adresa unor angajați din cadrul acestei instituții.

"Sunt două lucruri fundamental diferite. Atacul de la MAE a fost un atac țintit, chirurgical, de tip advance persistent threat. În spatele unui astfel de atac, de obicei, stă un actor statal. A fost un atac țintit pe anumiți angajați de acolo, noi am interceptat atacul respectiv, l-am oprit. Deci, nu a fost un atac widespread, cum ar veni, cu întindere mare. Al doilea, acest ransmoware WannaCry, WannaCrypt a fost un atac cu întindere mare (...) adică unde a găsit un loc unde a putut să acționeze, a acționat", a declarat Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint din cadrul SRI, miercuri, într-o conferință de presă, susținută alături de purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Centrul Național Cyberint, aflat în coordonarea Serviciului Român de Informații, a reușit să contracareze o tentativă de atac cibernetic la adresa unei instituții guvernamentale din România, a informat SRI vinerea trecută. Potrivit sursei citate, acțiunea s-a derulat la sesizarea Serviciului de Informații Externe (SIE).

SRI a precizat că, cel mai probabil, tentativa a aparținut unei ''entități asociate grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear".

"A fost identificată o tentativă de atac cibernetic la adresa unei instituții guvernamentale din România, derulată, cel mai probabil, de actori asociați anterior cu alte incidente de acest tip. Datorită cooperării eficiente între instituții, a fost prevenită materializarea atacului și producerea de pagube, fiind identificate țintele vizate, precum și metodologia de atac. Relevant, din perspectiva securității cibernetice, este faptul că această tentativă de atac nu reprezintă o noutate. Zilnic, mii de atacuri cibernetice vizează instituții, entități și persoane din spațiul virtual, iar România nu reprezintă o excepție", a menționat SRI.

Potrivit reprezentanților SRI, nivelul tehnologic al acestor atacuri va înregistra o creștere semnificativă în perioada imediat următoare, "ceea ce face imperios necesară implementarea unui cadru legislativ clar și pragmatic, care să stabilească atribuții și responsabilități concrete în acest domeniu la nivel național".

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...