Așa o fi?

Așa o fi?

De oricâtă înțelepciune politică ar da dovadă liderii noii coaliții de guvernare, tot nu au cum să nu apară ”scântei” privind împărțeala celor mai importante sinecuri. Și chiar dacă repartizarea ministerelor a decurs nesperat de bine, practic pe bandă rulantă, lucrurile se complică serios atunci când vine vorba de structuri precum ANAF-ul sau Vămile.

Cîțu și Vîlceanu au lăsat ”vraiște” Finanțele lui Câciu

Astfel că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, situația de la Ministerul Finanțelor este una pur și simplu explozivă. Mai ales că Partidul Național Liberal și-a anunțat deja partenerii social – democrați că nu renunță nici în ruptul capului la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Astfel că, în mod normal, Direcția Generală a Vămilor ar urma să intre în ”custodia” Partidului Social Democrat. Totuși, miza este una absolut uriașă! Mai ales după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind autonomia deplină acordată Direcției Generale a Vămilor. Astfel că liberalii deja se cam codesc să renunțe la ”pușculiță”…

Miză uriașă pentru controlul Vămilor

În timp ce răbdarea social-democraților se epuizează cu fiecare zi care se apropie de termenul limită în care trebuie să înceapă să funcționeze noua Direcție Generală a Vămilor, cu tot cu secretarul de stat aferent.

După Vîlceanu, potopul!

Misiunea noului ministru de Finanțe fiind una cu atât mai ingrată, cu cât Adrian Câciu nu este totuși un nume cu destulă influență printre finanțiști… Astfel încât să poată să bată cu pumnul în masă la formarea ”echipei câștigătoare” de la minister. Astfel că, mai mult ca sigur, Câciu nu va risca să forțeze să gireze el însuși șefii de la ANAF și Vămi. Și drept urmare, până la urmă se va ajunge tot la o soluție politică. Una care însă trebuie să survină cât mai rapid. Fie și pentru simplul fapt că, în urma ”meteoricei” treceri a lui Dan Vîlceanu pe la Finanțe, mai multe anchete sunt gata să fie ”detonate” în orice clipă. Rămânând de văzut doar în ”cârca” cui… SURSA: National.ro /Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

5 Ce se întâmplă în China?