Asta n-o fi de DNA?

O sulfuroasă poveste judiciară, care îi are ca protagoniști pe judecătorii Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, și Daniel Grădinaru, membru CSM, au publicat joi portalurile RISE Project și PressOne. La vremea faptelor, amândoi erau judecători la Curtea de Apel București.

Un nepot recidivist al primarului din Chiajna a fost achitat de completul prezidat de Savonea după ce fusese condamnat la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie.

Dar decizia de achitare are două motivări diferite, una online și alta la dosar, o situație fără precedent pentru magistrații care au comentat pe marginea acestui subiect și care reclamă în acest caz o infracțiune de fals intelectual.

În plus, componența completului a fost schimbată chiar înainte de decizia finală. Lia Savonea și un judecător care îi este vechi aliat, Daniel Grădinaru, au intrat umăr la umăr în dosar, după ce au propus și au aprobat modificarea completului.

Administrarea probelor era deja finalizată de alți judecători la momentul în care cei doi au intrat în dosar. Experții consultați de jurnaliști susțin că suntem în fața unui posibil caz de abuz în serviciu pentru că a fost încălcat principiul continuității completului și schimbarea componenței fără o justificare temeinică.

Întreaga poveste, în RISE Project și PressOne .


Citește și:

populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...