
Atac ucrainean masiv cu drone asupra Rusiei: incendii în Rostov, presiune pe apărarea aeriană a Moscovei
Noaptea de 21 martie a fost una dintre cele mai dificile pentru sistemele de apărare aeriană ale Rusiei, după un val de peste 120 de drone care a vizat simultan mai multe regiuni ale țării, relatează newsukraine.rbc.ua.
Potrivit canalelor rusești de pe Telegram, ar fi vorba de cel mai amplu atac de la începutul anului.
Regiunea Rostov, cuprinsă de incendii
Cea mai grav afectată a fost regiunea Rostov, unde autoritățile locale au raportat că aproape întreg teritoriul a fost lovit. Doar aici, rușii au numărat peste 90 de drone.
Explozile au fost semnalate în nouă districte: Chertkovsky, Millerovsky, Tarasovsky, Bokovsky, Milyutinsky, Sholokhovsky, Kasharsky, Krasnosulinsky și Kamensky.
Pe rețelele sociale au apărut numeroase filmări cu zgomotul caracteristic al dronelor și cu lumini puternice pe cer . În timp ce autoritățile susțin că „toate țintele au fost doborâte”, canalele publice au raportat incendii în apropierea unor huburi logistice care sprijină trupele ruse din Ucraina.
Explozii lângă baza Engels
În regiunea Saratov, dronele au vizat obiective din apropierea bazei aeriene Engels, una dintre cele mai importante pentru aviația strategică a Rusiei.
Oficialii ruși au confirmat pagube la clădiri rezidențiale și rănirea a cel puțin două persoane. Aeroportul Gagarin a introdus restricții temporare.
Valuri succesive de atacuri la Moscova
La Moscova, primarul Serghei Sobianin a anunțat că sistemele antiaeriene au interceptat, în primă fază, șase drone. Ulterior, au urmat mai multe valuri succesive, în care au fost doborâte încă șapte astfel de aparate, apoi alte șase, iar în final încă două drone.
Numărul dronelor neutralizate în regiunea Moscovei a ajuns astfel la 27.
Aeroporturile Vnukovo și Domodedovo au înregistrat perturbări majore în urma atacurilor, cu zeci de zboruri întârziate.
Cel mai amplu atac combinat din 2026
Experții militari citați de presa ucraineană susțin că acesta este cel mai mare atac cu drone din 2026. Lansarea concomitentă a unui număr atât de mare de aparate în regiuni diferite ar avea rolul de a suprasolicita apărarea aeriană rusă și de a identifica vulnerabilitățile infrastructurii strategice, de la depozite petroliere la baze aeriene și fabrici din industria de apărare.
În ciuda faptului că Ministerul rus al Apărării raportează cifre impresionante privind dronele doborâte, realitatea din teren - aeroporturi închise și incendii vizibile în Rostov - arată că războiul lovește tot mai des teritoriul Federației Ruse.
Rusia caută alternative la Starlink
Pe fondul intensificării atacurilor armata lui Putin încearcă să găsească soluții pentru controlul dronelor pe front, după ce accesul la Starlink a fost restricționat. Trupele militare ale Rusiei folosesc tot mai des drone ieftine de tip „Molniya”, adaptându‑și tacticile de atac.
Sursa: adevarul.ro

