Atacul hackerilor împotriva TAROM, mai serios decât se credea inițial

Atacul hackerilor împotriva TAROM, mai serios decât se credea inițial

Atacul informatic, de luni, asupra TAROM a fost unul de anvergură, iar experții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au lucrat și marți pentru remedierea problemelor aduse de infectarea cu ransomware.

Hackerii au atacat TAROM FOTO Shutterstock

Inițial compania aviatică a anunțat că a avut loc un „incident de securitate izolat”, în urma căruia au fost afectate mai multe fișiere de către un virus de tip ransomware .

„Menționăm că toate cursele au fost operate conform planului de zbor, iar din cauza acestui incident nu au fost afectate operațiunile de zbor sau sistemul de rezervări al companiei”, precizează Tarom într-un comunicat difuzat luni seară.

Potrivit sursei citate, compania este „în legătură permanentă cu autoritățile care gestionează astfel de incidente” și depune totodată „toate eforturile necesare pentru identificarea cauzelor producerii acestui eveniment”.

Conform unor surse, însă, mai este încă afectată gestiunea internă a datelor de la departamentele economic, financiar și contabilitate ale companiei aviatice. În pofida unor zvonuri, TAROM nu a fost atacată și ieri de hackeri. „Nu avem informații referitoare la alt incident în afara celui comunicat de TAROM în cursul zilei de ieri (luni-n.red.). DNSC nu a fost sesizat cu privire la alte atacuri”, au declarat pentru „Adevărul” surse DNSC.

Ce este și cum ne ferim de ransomware

Conform experților Microsoft, ransomware-ul este un malware care vă criptează fișierele sau vă împiedică să utilizați computerul până când plătiți o sumă de bani (o răscumpărare) pentru ca acestea să fie deblocate. În cazul în care computerul este conectat la o rețea, ransomware-ul se poate răspândi și pe alte computere sau dispozitive de stocare din rețea.

-Câteva modalități prin care vă puteți infecta cu ransomware ar fi:

-Vizitarea unor site-uri web nesigure, suspecte sau false.

-Deschiderea atașărilor de fișier pe care nu le așteptați sau de la persoane pe care nu le cunoașteți.

Deschiderea linkurilor rău intenționate sau dăunătoare în mesajele de e-mail, pe Facebook, pe Twitter și în alte postări de rețele sociale sau în chaturile prin mesagerie instant sau SMS.

Adesea, puteți recunoaște mesajele de e-mail și paginile web false, deoarece conțin greșeli de ortografie sau arată neobișnuit. Căutați greșeli de ortografie în numele firmelor (cum ar fi „PayePal” în loc de „PayPal”) sau spații, simboluri sau semne de punctuație neobișnuite (cum ar fi „Serviciul pentru cliențiiTunes” în loc de „Serviciul pentru clienți iTunes”).

Programele ransomware pot viza orice PC, fie că este vorba de un computer de la domiciliu, PC-uri dintr-o rețea de întreprindere sau servere utilizate de către o agenție guvernamentală.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale