Atacuri în Noua Zeelandă: Printre victime se află mai mulţi copii, anunţă premierul Jacinda Ardern

Mai mulţi copii se află printre persoanele ucise sau rănite în atacurile comise vineri în Noua Zeelandă, a anunţat sâmbătă premierul acestei ţări, Jacinda Ardern, potrivit dpa.

''Este clar că în acest atac oribil au fost prinşi copii'', a spus Ardern în faţa reporterilor la Christchurch, localitatea unde au avut loc atacurile soldate cu 49 de morţi.

Ea a menţionat că în prezent sunt spitalizate 39 de persoane rănite în atac, dintre care 11 la terapie intensivă.

Jacinda Ardern a ţinut să salute curajul a doi ofiţeri de poliţie care l-au capturat pe suspect în timp ce acesta avea două arme de foc în automobilul său, ea precizând că suspectul ''avea categoric intenţia de a continua atacul''.

Poliţia neo-zeelandeză a explicat că atacatorul a fost arestat la 36 de minute de la primirea primului apel telefonic de urgenţă.

Anterior, Ardern a anunţat că va iniţia un proiect pentru schimbarea legii privind armele de foc în Noua Zeelandă, confirmând că atacatorul a folosit două arme semiautomate şi două carabine pe care le-a putut achiziţiona legal.AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin