Atena şi Kievul discută despre soarta minorităţii elene din Ucraina în contextul invaziei ruse

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a transmis luni că a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre condiţiile "dramatice" în care se află minoritatea etnică greacă din Ucraina în contextul invaziei ruse, potrivit AFP.

Mitsotakis şi Zelenski au discutat despre "necesitatea de a deschide un culoar umanitar" pentru a le garanta membrilor acestei comunităţi "o ieşire sigură şi acces la ajutoare umanitare", a informat biroul prim-ministrului grec, într-un comunicat de presă.

Consulul general al Greciei la Mariupol, unde este instalată o comunitate greacă încă din secolul al XVIII-lea, a spus că există persoane blocate în acest oraş asediat din sud-estul Ucrainei, a afirmat şeful guvernului.

Luna trecută, cel puţin zece membri ai minorităţii elene, care numără peste 100.000 de persoane, au murit în raiduri aeriene ruse în sudul Ucrainei, conform Atenei.

O şefă a comunităţii a trimis duminică o scrisoare deschisă prin care a făcut apel la ajutor, afirmând că este în desfăşurare "un genocid al grecilor din Ucraina comis de Federaţia Rusă".

"Comunităţile unde trăiesc peste 15.000 de persoane de origine greacă sunt încercuite de inamic, fără posibilitatea de evacuare", şi-a exprimat regretul Alexandra Prochenko-Pitsatzi.

"Cerem comunităţii internaţionale, grecilor din întreaga lume, să reacţioneze", a adăugat ea.

În ciuda legăturilor sale istorice cu Rusia, Grecia a susţinut sancţiunile împotriva Moscovei şi a trimis în Ucraina medicamente, dar şi "ajutor letal".

Peste 9.300 de refugiaţi ucraineni, dintre care o treime sunt copii, s-au adăpostit la rude din Grecia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul