Atentat dejucat în Franța: Descoperirea unui arsenal neobișnuit la Argenteuil

Arsenalul descoperit săptămâna trecută într-un apartament din Argenteuil (regiunea pariziană) după arestarea presupusului jihadist francez Rida Kriket arată "în mod evident pregătirile pentru o acțiune teroristă iminentă", deși "nicio țintă precisă nu a fost identificată", a declarat miercuri procurorul însărcinat cu ancheta, Francois Molins, citat de AFP și ziarul belgian Le Soir.

Procurorul a explicat de asemenea că un arsenal de o amploare excepțională a fost descoperit în timpul percheziției la Argenteuil joia trecută: 5 Kalașnikov, șapte pistoale, 500 de grame de explozibil TATP și 6 fiole de glicerină, notează Le Soir.

Potrivit procurorului, Kriket nu a dorit să facă declarații, afirmând totuși că el nu este un terorist.

"În acest stadiu al investigațiilor, dacă nicio țintă precisă proiectată nu a putut fi identificată, se crede totuși că descoperirea acestei ascunzători a împiedicat comiterea unei acțiuni de o violență extremă de către o rețea teroristă gata de acțiune", a mai precizat Molins, într-o declarație pentru presă.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Alexandra Cruceru)


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…