
„Au reușit să avarieze grav bijuteria coroanei științei din Israel”. Savanții israelieni deplâng spulberarea muncii de o viață după un atac al Iranului
Oamenii de știință din Israel au fost prinși duminică în mijlocul focului încrucișat între Israel și Iran după ce Institutul de Științe Weizmann un centru de cercetare de renume, a devenit ținta represaliilor Iranului. Atacul avut loc în contextul în care războiul din umbră al Israelul împotriva savanților din domeniul nuclear a devenit unul deschis, aceștia fiind vizați de atacurile aeriene de la începutul războiului. Peste 45 de laboratoare au fost avariate, iar în unele cazuri munca de o viață a unor cercetători a fost spulberată într-o fracțiune de secundă, relatează Times of Israel.
Înființat în 1934, Institutul Weizmann este o instituție de cercetare multidisciplinară de top în științele naturale.
Deși atacul nu a provocat victime, două clădiri au fost distruse complet- una dedicată științelor biologice și alta încă în construcție.
„Este o victorie morală” pentru Iran, a declarat Oren Schuldiner, profesor în cadrul departamentului de biologie celulară moleculară și al departamentului de neuroștiințe moleculare, al cărui laborator a fost distrus în atac. „Au reușit să avarieze grav bijuteria coroanei științei din Israel.”
Un academician de rang înalt de la Weizmann, care a dorit să rămână anonim, a declarat pentru publicația Calcalist că construirea unui laborator costă aproximativ 50 de milioane de dolari. Echiparea acestuia ar putea costa alte 50 de milioane de dolari.
Printre laboratoarele avariate se află și cel al profesorului Eldad Tzahor, ale cărui cercetări se au în centru biologia inimii.
„Era o zonă de război. Totul din frumosul nostru institut era acoperit cu sticlă și bucăți de metal, a declarat Tzahor pentru The Times of Israe l, care a povestit cum s-a grăbit să salveze unele mostre de țesuturi dintr-un frigider care a scăpat distrugerii.
„Mostrele ar trebui păstrate la o temperatură de minus 80 de grade Celsius, iar când le-am mutat, erau la temperatura camerei, așa că nu sunt sigur că mai pot fi folosite”, a adăugat el.
Atacul nu a afectat doar laboratoarele individuale. O mare parte din echipamentele sofisticate pe care institutul le-a pus la dispoziția oamenilor de știință sunt irecuperabile.
„Weizmann este construit în așa fel încât să avem o mulțime de servicii de asistență, utilaje foarte scumpe și de înaltă calitate, pe care, de obicei, un laborator nu și le poate permite singur”, a spus dr. Tslil Ast. „Mulți oameni de știință și laboratoare se bazează pe acest echipament pentru cercetările lor. Aceste servicii, sau cel puțin o parte din ele, au fost foarte grav afectate.”
Legături cu industria militară
Ca și alte universități din Israel, Weizmann are conexiuni cu industria militară.
În octombrie 2024, Weizmann a anunțat o colaborare cu compania de tehnologie militară Elbit pentru a dezvolta „materiale inovatoare, inspirate din bio, pentru aplicații de apărare”.
La doar două zile după atac, prestigiosul Consiliu European de Cercetare a anunțat cei 281 de beneficiari ai granturilor sale, în valoare totală de 721 de milioane de euro. Dintre cele 12 granturi acordate universităților israeliene, șase au mers către Institutul Weizmann. În categoria Științe ale vieții, Weizmann a obținut patru dintre cele 81 de granturi acordate de ERC.
Potrivit profesorului Oren Schuldiner, cel puțin 15 laboratoare distruse de rachetă au fost susținute prin granturi ERC, inclusiv al său.
„Vom avea nevoie de 1,5-2 milioane de euro pentru a reface laboratorul”, a declarat el pentru The Times of Israel.
Totuși, Schuldiner a spus că nu fondurile sunt principala sa grijă.
Cercetările lui Schuldiner se concentrează pe neurobiologia dezvoltării, cu scopul de a descoperi procesele care au loc în creie în timpul dezvoltării și modul în care perturbările acestor procese pot duce la afecțiuni precum autismul, schizofrenia, ADHD și alte tulburări neuropsihiatrice.
„Laboratorul meu investighează aceste mecanisme la niveul molecular de bază, folosind musca de fructe Drosophila melanogaster ca organism model”, a explicat el. „De-a lungul anilor, am dezvoltat o gamă de instrumente care ne permit să vizualizăm neuronii individuali din creierul intact al muștei.”
Potrivit lui Schuldiner, aceste musculițe sunt ideale pentru aceste studii, deoarece un proces de dezvoltare care durează 20 de ani în creierul uman are loc în câteva zile în timpul metamorfozei Drosophila din larvă în organismul adult.
„Cea mai dramatică pierdere a noastră o reprezintă sutele de muște transgenice pe care le-am creat de-a lungul anilor”, a spus Schuldiner.
„Este sfâșietor, nu există alt cuvânt pentru a descrie asta”, a spus el. „Vorbim despre 17 ani din cariera mea, tot ce construisem ca grup s-a năruit.”
Profesorul a spus că, de la atac încoace, își petrece majoritatea timpului vorbind cu studenții care lucrează în laboratorul său.
„Carierele lor au fost afectate dramatic”, a spus el. „Ne gândim cum să-i ajutăm pe fiecare în parte și, de asemenea, ce putem face ca grup pentru a reconstitui ceea ce am pierdut.”
Pentru unele laboratoare, procesul ar putea dura nu luni, ci ani.
„Am pierdut un microscop în valoare aproximativ o jumătate de milion de euro”, a spus Schuldiner. „Acestea sunt microscoape fabricate în Germania și, în vremuri normale, durează trei sau patru luni pentru a fi construit într-un laborator de aici. În situația actuală, cine știe de cât timp va fi nevoie?”
Războiul din umbră împotriva oamenilor de știință
Pe parcursul războiului din umbră dintre Israel și Iran, care au precedat conflictul actual, Israelul a vizat oamenii de știință nucleari iranieni, cu scopul de a zădărnici programul nuclear al Iranului, relatează AP.
Israelul a pus în aplicare această tactică în atacul inițial împotriva Iranului, săptămâna trecută, ucigând mai mulți oameni de știință nucleari, alături de generali de rang înalt, și atacând instalații nucleare și infrastructura de rachete balistice.
La rândul său, Iranul a fost acuzat că a vizat cel puțin un om de știință de la Weizmann. Anul trecut, autoritățile israeliene au declarat că au destructurat o rețea de spionaj iraniană care a pus la cale un complot pentru a urmări și asasina un om de știință nuclear israelian care lucra și locuia la institut.
Citând un rechizitoriu, presa israeliană a declarat că suspecții, palestinieni din Ierusalimul de Est, au adunat informații despre omul de știință și au fotografiat exteriorul Institutului Weizmann, dar au fost arestați înainte de a putea duce la capăt planul.
„Institutul Weizmann a fost în vizorul Iranului”, a declarat Yoel Guzansky, expert în Iran și cercetător senior la Institutul pentru Studii de Securitate Națională, un think tank din Tel Aviv.
Guzansky a spus că institutul simbolizează în primul rând „progresul științific israelian”, iar atacul împotriva acestuia arată modul de gândire al Iranului: „Voi le faceți rău oamenilor de știință, așa că noi le facem rău cadrelor voastre științifice”.
Weizmann se numără printre cele mai importante institute de cercetare din lume. Oamenii de știință și cercetătorii săi publică sute de studii în fiecare an. Un laureat al Premiului Nobel pentru chimie și trei laureați ai Premiului Turing au fost asociați cu institutul, care a construit primul computer din Israel în 1954.
O fotografie distribuită pe X de un profesor arăta flăcări ridicându-se lângă o structură grav avariată, cu resturi împrăștiate peste tot
„Mai multe clădiri au fost lovite destul de puternic, ceea ce înseamnă că unele laboratoare au fost literalmente decimate, nerămânând practic nimic”, a declarat Sarel Fleishman, profesor de biochimie.
Laboratoarele studiau domenii precum generarea de țesuturi, biologia dezvoltării sau cancerul, o mare parte din activitatea de cercetare fiind acum suspendată sau grav afectată.
Sursa: adevarul.ro