Australia a reușit prima mare surpriză de la CM de fotbal, depășind Turcia!

Revenită la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal, echipa Turciei a suferit un eșec (0-2) neașteptat în fața „Cangurilor”. Australia are tot atâtea puncte, trei, în Grupa D ca echipa SUA.

Turcii au asediat fără folos poarta australienilor (Foto: EPAImages)

Turcii au asediat fără folos poarta australienilor (Foto: EPAImages)

Egalul (1-1) obținut de Qatar cu Elveția nu mai reprezintă marea surpriză a acestei ediții. Revenită în competiție după 24 de ani, echipa Turciei n-a avut replică în fața unei formații a Australiei bine organizată și disciplinată. Și trebuie spus că formația de la Antipozi a folosit o tactică asemănătoare cu cea a României din meciul de baraj cu Turcia, de la Istanbul. Cu singura diferență că ei i-au surprins pe europeni prin viteza lor.

Jucătorii lui Vincenzo Montella s-au chinuit să disloce blocul defensiv al formației din Emisfera Sudică. Mai mult decât atât, ei au fost surprinși de contraatacurile rapide ale australienilor, care au înscris două goluri prin Nestory Irankunda (min. 27) și Connor Metcalfe (min. 75).

Portarul australian are o nouă intervenție salvatoare (Foto: EPAImages)

Portarul australian are o nouă intervenție salvatoare (Foto: EPAImages)

E de precizat că turcii au avut o posesie de 72%, însă aceasta nu i-a ajutat la nimic. Cum nu i-a ajutat nici faptul că au expediat 30 de șuturi, spre deosebire de rivalii lor, care au avut 9. De asemenea, în timp ce australienii au folosit un grup fără vedere, europenii s-au bazat pe jucători care activează la echipe de top, precum Arda Güler, Hakan Calhanoglu și Kenan Yildiz, ultimul intrând după pauză.

Marea ocazie de gol a turcilor s-a consumat în minutul 30, când mingea expediată de Bardacki cu piciorul stâng, de la 30 de metri, a lovit cadrul porții australienilor după ce a fost deviată de portarul Beach.

Prin acest succes australienii au făcut un pas spre „16”-imile de finală. Cu trei puncte, australienii sunt la egalitate cu americanii, care au învins Paraguay (4-1).

Australienii se bucură pentru victorie în fața fanilor (Foto: EPAImages)

Australienii se bucură pentru victorie în fața fanilor (Foto: EPAImages)

În etapa a doua a grupei D sunt programate meciurile SUA - Australia şi Turcia - Paraguay.

Australia - Turcia 2-0

VANCOUVER (14 iunie 2026) * Stadion: BC Place * Arbitru: Jesus Valenzuela

Au marcat: Irankunda (min. 27), Metcalfe (min. 75)

Turcia: Cakir - Celik (Muldur - 81), Demiral, Bardakci, Kadioglu - Calhanoglu, Kökçü (Akgun - 62)- Yuksek (Ozcan - 81), Güler, Yilmaz (Yildiz -46) - Akturkoglu (Gul - 85).

Antrenor: Vincenzo Montella

Australia: Beach - Italiano (Geria - 74), Circati, Souttar, Burgess, Bos (Behich - 84) - Irankunda (Velupillay - 61), Okon-Engstler (Irvine - 84), O'Neill, Metcalfe - Touré (Yengi - 74).

Antrenor: Tony Popovic

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori

2 De ce este Ilie Bolojan marele câștigător al blocajului dintre Tomac și partide

3 De citit...

4 Autostrada Transilvania, în fața primei inaugurări din 2026. Cum arată nodurile rutiere care deschid calea spre nord-vest

5 Lovitură uriașă pentru unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, aflat în arest preventiv de peste un an. Statul i-a confiscat 7,6 miliarde de dola…