Australia: Minimum două luni de închisoare pentru DJ-ul care i-a dat un cap în gură fostului premier

Un australian care i-a dat un cap în gură fostului premier Tony Abbott a fost condamnat la cel puţin două luni de închisoare, a anunţat luni presa locală, citată de agenţia dpa.

În septembrie anul trecut, DJ-ul Astro Labe l-a urmărit pe Abbott circa 250 de metri pe faleza din Hobart, capitala statului Tasmania, după care l-a lovit intenţionat cu capul în gură.

În ianuarie, Labe, în vârstă de 38 de ani, a pledat vinovat în faţa unei oficialităţi publice din Commonwealth, iar luni a fost condamnat la maximum şase luni de închisoare, a relatat Australian Associated Press (AAP), cu posibilitatea de a fi eliberat condiţionat după minimum două luni. Bărbatul risca până la doi ani de închisoare pentru atacul pe care magistratul Michael Daly l-a descris drept "neprovocat" şi "oportunist".

După incident, Abbott a declarat că a fost şocat. Fostul premier a suferit răni minore, "o buză uşor umflată".

La acea vreme, s-a crezut că atacul a fost motivat de campania stridentă a lui Abbott împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Însă ulterior, Labe, care se descrie drept anarhist, a spus că atacul, comis la beţie, a fost o consecinţă a "urii personale" pe care o simţea faţă de Abbott şi că nu a avut nimic de-a face cu dezbaterea pe teama căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis