Austria ridică interdicţia pentru persoanele LGBT+ de a dona sânge

Austria a ridicat vineri interdicţia care exista de facto pentru homosexuali, bisexuali şi persoanele transgender de a dona sânge, "punând capăt unei discriminări dintr-o altă epocă", a anunţat Ministerul Sănătăţii austriac, informează AFP.

"Dacă cineva vrea să-şi ofere ajutorul făcând o donaţie, nu există niciun motiv ca el să fie împiedicat din cauza orientării sale sexuale sau a identităţii de gen", a declarat ministrul ecologist al sănătăţii Johannes Rauch, citat într-un comunicat.

Modificarea reglementării asupra donării de sânge, adoptată vineri, va intra în vigoare "vara aceasta", a precizat un purtător de cuvânt al guvernului austriac.

Legislaţia acestei ţări membre a Uniunii Europene (UE) interzicea până acum oricărei persoane care a avut "un raport sexual cu risc" în ultimele 12 luni să doneze sânge.

Unele organizaţii, precum Crucea Roşie, se bazau pe acest cadru juridic pentru a exclude homosexualii, bisexualii şi persoanele transgender, argumentând cu un risc de transmitere a SIDA, potrivit asociaţiilor de apărare a drepturilor LGBT+.

Modificarea adusă de coaliţia ecologisto-conservatoare exclude de acum încolo "orice donator care a avut mai mult de trei parteneri în ultimele trei luni" care preced donarea, precum şi pe partenerii lor, fără distincţie de gen sau de orientare sexuală.

La începutul lui mai, bazându-se pe avansarea datelor ştiinţifice în timpul ultimilor ani, mai multe asociaţii au cerut un sistem mai inclusiv, apreciind că aceste excluderi, devenite arbitrare, constituie deja o discriminare.

Recent, Canada, Franţa, Spania, Italia, Israelul şi Anglia au modificat de asemenea în acest sens condiţiile de acces la donarea de sânge.AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet