Austria vrea să prelungească Transsiberianul până la Viena

Austria vrea să prelungească Transsiberianul până la Viena

Întârziat din cauza crizei ruso-ucrainene care a izbucnit în 2014, proiectul care prevede prelungirea până la Viena a rețelei de căi ferate rusești a redevenit o prioritate, a anunțat vineri guvernul austriac, informează AFP.

Construcția unui tronson de 400 de kilometri de cale ferată cu ecartament larg între Kosice (oraș în Slovacia în apropiere de frontiera cu Ucraina) și Viena ar permite conectarea fără întrerupere a Asiei și a Europei Centrale via Transsiberian, a subliniat ministrul austriac al Transporturilor, Jörg Leichtfried.

Analizat de mai mulți ani, acest proiect ale cărui costuri sunt evaluate la 6,5 miliarde de euro, a făcut obiectul unui protocol de acord între companiile de căi ferate din Rusia, Ucraina, Slovacia și Austria în anul 2013, după care a fost pus la păstrare.

Finalizarea proiectului ar fi de dorit "acum", consideră Jörg Leichtfried, subliniind că "între Extremul Orient și Europa, trenul este mai rapid și mai ecologic decât transportul maritim".

Potrivit unui studiu de fezabilitate publicat vineri, proiectul ar necesita aproximativ 10 ani de lucrări, dar în 30 de ani ar genera o valoare adăugată de 30 de miliarde de euro, dintre care jumătate în Austria.

Susținătorii proiectului estimează că noua cale ferată ar putea fi utilizată anul de aproximativ 20.000 de trenuri care să transporte fiecare 134 de containere. "Fluxul de mărfuri există cu siguranță", consideră Jörg Leichtfried, care vrea să facă din Viena placa logistică turnantă a continentului.

Dezvoltarea traficului feroviar între Europa și Asia este una din prioritățile Beijingului, în cadrul politicii sale de a dezvolta un nou Drum al Mătăsii.

În acest an, primele trenuri de marfă au început să lege în mod simbolic Lyon (centrul Franței) și Londra de China, însă aceste convoaie trebuie să schimbe osiile din cauză că țările din fosta URSS au un ecartament al șinelor mai mare decât în Europa Centrală și Occidentală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”