Automobilul Ferrari al lui Steve McQueen, estimat la 12,8 milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Un automobil Ferrari 275 Gtb/4 din 1967, estimat la 12,8 milioane de dolari, care a aparţinut actorului american Steve McQueen, supranumit "The King of Cool", va fi scos la vânzare în luna august, la casa de licitaţii RM Auctions din Monterey, Mexic.

Automobilul Ferrari al lui Steve McQueen, estimat la 12,8 milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Steve McQueen a cumpărat modelul Ferrari 275 Gtb/4 în timp ce lucra la realizarea filmului "Locotenentul Bullitt", de Peter Yates (1968). Actorul a vopsit maşina de culoare argintie în roşu şi a folosit-o până în 1971, când a scos-o la vânzare, potrivit contactmusic.com .

"Când vine vorba despre maşini care au aparţinut celebrităţilor, mi se pare un preţ cât se poate de corect", a declarat Max Girado, din partea casei de licitaţii RM Auctions, referindu-se la evaluarea maşinii, efectuată de experţi.

În 2013, un Ferrari NART Spyder decapotabil din 1967, care a aparţinut actorului Steve McQueen, a fost adjudecat pentru suma record de 27,5 milioane de dolari.

Automobilele Ferrari din anii '50 şi '60 sunt cele mai valoroase maşini din lume, dominând atât licitaţiile publice, cât şi piaţa privată.

Actorul Steve McQueen (1930 - 1980) s-a născut în Beech Grove, în statul Indiana. S-a remarcat în filme de aventuri şi de acţiune devenite clasice ale genului, precum "Magnificii şapte" (1960), "Marea evadare" (1963), dar şi cu rolul lui Henri Charriere în filmul-cult "Papillon" (1973), de Franklin J. Schaffner.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană