„Avem vacanța de pe 7 martie și nu știu ce să facem. Cum să procedăm?”/Românii, îngrijorați de soarta concediilor programate în Dubai

După loviturile iraniene asupra Emiratelor din 28 februarie, zborurile din și spre Dubai au fost suspendate din cauza închiderii spațiului aerian. Mulți români au fost nevoiți să mai rămână câteva zile în Dubai, iar autoritățile au început operațiunea de repatriere a cetățenilor aflați în Israel și în alte state afectate de conflict. În acest context, cei de acasă se întreabă ce se întâmplă cu banii cheltuiți pentru vacanțele programate pentru perioada aceasta.

Dubai/FOTO: Shutterstock

Dubai/FOTO: Shutterstock

Războiul din Orientul Mijlociu a început sâmbătă, 28 februarie, când SUA și Israelul au lansat un atac militar coordonat asupra Iranului, vizând infrastructura militară și lideri cheie, ceea ce a dus la o escaladare rapidă a ostilităților și la riposta iraniană cu rachete și drone în regiune.

Conflictul s-a transformat într-un război regional cu efecte globale, afectând state din Golful Persic și ducând la închiderea spațiului aerian, creșteri ale prețurilor la energie și temeri privind stabilitatea geopolitică.

Iranul a lansat o serie de atacuri cu rachete și drone asupra mai multor state din Golf – Bahrain, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania și Oman – în contextul escaladării conflictului cu SUA și Israelul.

În Dubai, a fost v izat de atacuri inclu siv Aeroportul Internațional (DXB) . Biroul de presă al aeroportului a precizat că „o sală de așteptare a suferit daune minore, iar echipele de intervenție au fost mobilizate imediat pentru a gestiona situația în coordonare cu autoritățile competente. Datorită planurilor de urgență deja existente, majoritatea terminalelor fuseseră evacuate de pasageri”.

Incidentul survine după ce un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la hotelul Fairmont The Palm, pe celebra insulă artificială Palm Jumeirah.

Autoritățile au raportat patru persoane rănite, iar martorii au declarat că au auzit o explozie în momentul în care Iranul a ripostat militar în regiunea Golfului Persic, ca reacție la atacurile americane și israeliene.

Autoritățile din Emirate anunță că asigură cheltuielile cauzate de anularea zborurilor

Duminică, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat că vor acoperi cazarea, mesele și reprogramarea zborurilor pentru peste 20.000 de pasageri blocați, afectați de perturbările din aviație și închiderea spațiului aerian.

Autoritatea Generală pentru Aviație Civilă (GCAA) din Emiratele Arabe Unite a activat planuri speciale pentru a gestiona perturbările generate de atacurile iraniene, menținând traficul de pasageri organizat și flexibil.

Aeroporturile și companiile aeriene colaborează pentru a minimiza blocajele, redirecționând zboruri și facilitând reprogramarea.

Guvernul începe repatrierea cetățenilor din zona de conflict

Luni, Guvernul a anunțat declanșarea operațiunii de repatriere a românilor aflați în Israel și în alte state din Orientul Mijlociu afectate de război, primele două aeronave urmând să aterizeze la București din Egipt, țară care are spațiul aerian deschis. Prioritate vor avea copiii și persoanele cu probleme medicale.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a anunțat că în Orientul Mijlociu se află sute de cetățeni români: circa 624 în Israel, 159 în Qatar, 25 în Arabia Saudită, 46 în Ramallah, 8 în Kuweit, 9 în Iran, 90 în Oman și 99 în Iordania.

Situația din Emiratele Arabe Unite implică câteva sute de persoane, iar în Siria și Liban nu au fost cereri de repatriere semnificative; în Irak, un român a avut zborul anulat din motive de securitate.

Problema vacanțelor programate în Dubai

Pe grupul de Facebook „Dubai - vacanțe și informații” , românii cu sejururi programate pentru zilele acestea întreabă ce se va întâmpla cu banii pentru zboruri și cazare.

„Din ce am înțeles, cele mai multe companii aeriene au anulat zborurile către Dubai și invers din cauza războiului. Noi avem vacanța de pe 7 martie și, sincer, nu știu ce să facem, cum să procedăm?”, întreabă o internaută.

În comentarii, multe persoane o sfătuiesc să rămână acasă, unii mărturisind că se află deja în Dubai, iar situația este tensionantă.

„Bună! Toate zborurile sunt anulate până pe 8 martie. Noi aveam zborul pe 6 martie și ni s-a anulat… dar, la ce se întâmplă acolo, doar să fii inconștient să vrei să mai mergi.”

„Aveți puțină răbdare. Dacă se prelungește conflictul, indicat e să renunțați.”

„Stați acasă, în siguranță. Noi suntem aici, așteptând să ajungem teferi acasă.”

O altă persoană a întrebat cu privire la posibilitatea anulării vacanței cu recuperarea avansului. Aceasta declară că zborul era cu plecare pe 11 aprilie, însă, dat fiind conflictul din regiune, nu își mai dorește să meargă în Dubai, în ciuda reluării zborurilor.

Termenul de plată pentru restul banilor este 11 martie, iar agenția le-a sugerat să nu anuleze voluntar și să plătească restul sumei pentru a nu pierde avansul. Persoana cere sfaturi despre ce soluție ar fi cea mai bună.

„Bună ziua! Noi avem plecare pe 13 aprilie, iar pe 13 martie ar trebui să facem plata integrală! Am vorbit azi la agenție și mi-au spus că, dacă spațiul aerian se va redeschide pe 7 martie, avansul nu se rambursează în condițiile în care nu dorim să mai plecăm”, i-a explicat un internaut.

„Noi aveam plecarea pe 1 martie! Rezervarea a fost făcută prin Booking pentru cazare, fără posibilitate de anulare. Am făcut solicitare pentru anularea gratuită în condițiile date, iar hotelul ne-a rambursat toți banii.”

Zboruri reluate parțial în Dubai

MAE a transmis marți, 3 martie, că activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai (DXB) și Abu Dhabi s-a reluat doar parțial.

„Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a evita supraaglomerarea terminalelor, NU vă deplasați către aeroport fără o confirmare certă a zborului!

Resurse oficiale pentru verificarea situației:

Companii aeriene: Verificați statusul zborului direct la operatorul aerian sau la agenția de turism. Mergeți la aeroport DOAR dacă zborul este confirmat ca fiind «operativ».

Siguranța spațiului aerian: Consultați notificările oficiale emise de Autoritatea Aeronautică Civilă din EAU (GCAA) pentru informații de ultimă oră privind culoarele de zbor:

Status aeroporturi:

Dubai (DXB): dubaiairports.ae/flight-status

Informări operaționale: media.dubaiairports.ae

Respectați cu strictețe indicațiile autorităților locale și ale personalului aeroportuar. Acestea sunt esențiale pentru gestionarea fluxului de pasageri în condiții de siguranță. Echipele noastre consulare rămân în contact cu autoritățile emirateze pentru a sprijini cetățenii români aflați în tranzit”, transmite MAE.

Nu în ultimul rând, MAE transmite românilor să rămână conectați la canalul de WhatsApp al MAE pentru informații actualizate și să mențină legătura cu agențiile de voiaj și companiile aeriene pentru opțiuni de transport.

Cazurile medicale și grupurile de copii primesc prioritate din partea misiunilor diplomatice, iar cei care se află în astfel de situații și nu s-au înregistrat încă trebuie să o facă pe www.econsulat.ro pentru evidență oficială.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

2 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

3 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

4 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”

5 Prima imagine iconică a războiului din Orientul Mijlociu...