AVERTISMENTUL sumbru al unei judecătoare despre legile justiției PSD: Va fi dezastru!

AVERTISMENTUL sumbru al unei judecătoare despre legile justiției PSD: Va fi dezastru!

Forumul Judecătorilor din România îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să trimită cele trei legi ale justiţiei în Parlament pentru reexaminare şi să solicite opinia Comisiei de la Veneţia. Asociaţia nu a fost consultată de Comisia Iordache, spune la  RFI judecătoarea Anca Codreanu, de la Tribunalul Covasna, membră a Forumului Judecătorilor.

Ce prevederi din legile justiţiei, adoptate luni de Senat, în calitate de for decizional, nemulţumesc magistraţii? „Ne nemulţumesc exact prevederile pe care le-am criticat iniţial, pentru că au rămas neschimbate: separarea competenţelor decizionale ale celor două secţii ale CSM, nu s-a schimbat absolut nimic; înfiinţarea acelei secţii speciale de cercetare a magistraţilor; ne nemulţumeşte aceeaşi menţinere a prevederii legate de posibilitatea pensionării anticipate la 20 de ani, lipsa studiilor de impact referitor la câţi magistraţi ar putea părăsi sistemul, la majorarea programului de formare continuă a Institutului Naţional al Magistraturii, de la doi la patru ani, iarăşi creşterea anilor de stagiu de la un an la doi”, precizează Anca Codreanu.

În opinia judecătoarei, „toate aceste măsuri cumulate fac ca nici un absolvent al INM să nu mai intre în magistratură mai devreme de trei ani, coroborat cu plecarea a aproximativ, credem noi, două mii de magistraţi, bine, s-a tot vehiculat că sunt două mii care îndeplinesc condiţiile, dar s-ar putea să nu plece toţi aceşti două mii. Da, este foarte posibil să nu plece, dar să nu uităm că în aceste condiţii, la ora actuală, pensia este mai mare decât salariul, datorită noilor măsuri fiscal-bugetare. E adevărat, putem specula că nu toţi vor pleca, dar este foarte probabil că vor pleca foarte mulţi. În aceste condiţii, nu avem absolut nici un studiu de impact, care să ne demonstreze care va fi gradul de încărcare asupra magistraţilor care vor rămâne în sistem. Noi estimăm că va fi dezastru”.

Forumul Judecătorilor „nu a fost consultat. În cadrul activităţii Comisiei Iordache, au fost trimise invitaţii către asociaţiile profesionale. Forumul Judecătorilor din România nu a primit o astfel de invitaţie. Este adevărat că unele dintre modificările propuse conţin propuneri ale CSM şi ale asociaţiilor profesionale, formulate de-a lungul anilor, dar acele propuneri nu sunt modificări de substanţă, sunt simple corecţii de funcţionare a sistemului”, subliniază magistratul.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria