Aviaţia militară ungară a interceptat un avion neidentificat şi l-a escortat către Slovacia

Avioane militare Gripen ale Forţelor aeriene ungare au interceptat miercuri un avion comercial aflat în spaţiul aerian al Ungariei, a anunţat Ministerul Apărării de la Budapesta, citat de MTI.

Avionul, înregistrat în Insulele Caiman, efectua un zbor între Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) şi Londra.

Aeronava nu a reuşit să stabilească un contact radio cu autoritatea ungară de control al traficului aerian şi, în aceste condiţii, Sistemul integrat de apărare aeriană al NATO a alertat Serviciul de poliţie aeriană din Ungaria.

Avioanele Gripen participau la un exerciţiu şi au escortat avionul înregistrat în Insulele Caiman până la limita spaţiului aerian ungar, către Slovacia, a menţionat Ministerul Apărării ungar.AGERPRES


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani