Avioane militare rusești au zburat extrem de aproape de nava americană USS Donald Cook în Marea Baltică

Avioane militare rusești au zburat extrem de aproape de nava americană USS Donald Cook în Marea Baltică

Avioane de vânătoare rusești neînarmate au efectuat în această săptămână două zboruri extrem de aproape de distrugătorul militar american USS Donald Cook în apele internaționale din Marea Baltică, informează miercuri AFP și Reuters.

Evocând mai multe incidente survenite luni și marți, un reprezentant al Pentagonului a descris survolarea de către avioane Su-24 la mai puțin de 900 de metri distanță de nava americană.

''Este mai agresiv decât tot ceea ce am văzut de ceva timp'', a afirmat responsabilul american.

Manevrele au început luni în condițiile în care distrugătorul american se afla la circa 70 de mile nautice (circa 130 de kilometri) de enclava Kaliningrad, teritoriul cel mai vestic al Rusiei, situat între Marea Baltică, Polonia și Lituania.

Două avioane rusești Su-24 au survolat de 20 de ori nava USS Donald Cook la mai puțin de 900 de metri distanță și la o altitudine de circa 30 de metri, conform oficialului american citat.

Ulterior, marți, un elicopter rusesc de luptă antisubmarin Ka-27 a zburat de șapte ori în apropierea navei americane, făcând fotografii.

La scurt timp, un avion Su-24 a sosit și a survolat nava ''atât de aproape încât a provocat un vârtej în apă''. Avionul nu era înarmat.

Marinarii americani au încercat de mai multe ori să contacteze aparatul rus pe frecvențe internaționale, dar nu au primit vreun răspuns.

''Potrivit comandantului distrugătorului, a fost un act periculos și deloc profesionist'', a adăugat responsabilul american.

Conform unui alt oficial american, citat de CNN, nava americană avea la bord și un elicopter polonez în cadrul unei misiuni de antrenament, ceea ce a dat naștere unor speculații potrivit cărora, prin acțiunea lor, rușii au încercat să ''trimită un mesaj Poloniei''.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...