Avioanele de supraveghere electronică aliate au împânzit din nou cerul Dobrogei

Concret, după prânz în zonă se aflau patru aeronave. În primul rând a fost vorba de un Lockheed EP-3E Aries II, un avion de supraveghere electronică al US Navy, cu seria 159893, care a decolat din Creta şi a zburat sub indicativul DF21, la altitudinea de 8.000 de metri, în buclă, pe traseul Mila 23, Sfântu Gheorghe, Mamaia, Tulcea şi largul Marii Negre aproximativ 20 de kilometri.

Apoi, conform flightradar24.com, a mai fost fost de un avion de supraveghere, cel mai probabil tot american, care a decolat din Italia şi a zburat fără indicativ la vedere (NO CALLSIGN) în buclă la aproape 10.000 de metri pe traseul Mahmudia, Gura Portiţei şi 20 de kilometri în largul Marii Negre.

Totodată, spaţiul aerian românesc a mai fost survolat şi de un Boeing RC-135W Rivet Joint britanic specializat în recunoaştere electronică. Avionul cu indicativul RRR7218 şi înregistrarea ZZ664 a zburat la 11.000 de metri şi, la un moment dat, a survolat Constanţa şi a ieşit în Marea Neagră.

În fine, tot deasupra Dobrogei a mai zburat şi un Gulfstream G550 AEW specializat în război electronic al Aeronautica Militare. Aparatul cu seria MM62303 şi indicativul PERSEO71 a survolat Dobrogea de la peste 13.000 de metri. În timpul misiunii, aeronava italiană şi-a oprit transponderul cel puţin o dată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

3 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

4 VIDEO Turcia tace și face...

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Dezvăluiri din culisele Curții de Apel București...