Băncile austriece cu expunere pe România afectate de proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscale

Băncile austriece cu expunere pe România afectate de proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscale

Acţiunile grupurilor bancare austriece Erste Bank şi Raiffeisen Bank International au înregistrat miercuri scăderi semnificative, după ce autorităţile române au anunţat planuri de a taxa activele bancare începând din 2019, transmite Reuters.

Acţiunile Erste Bank, care generează 8,4% din venituri de pe urma subsidiarei Banca Comercială Română, au căzut cu până la 10%, cel mai mare declin înregistrat de o acţiune din indicele STOXX 600, după care au recuperat o parte din pierderi.

Similar, acţiunile Raiffeisen Bank International, care deţin 6% din activele sale în România, înregistrau o scădere de 3,5%.

Proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscale prezentat marţi va afecta şi câştigurile băncii franceze Societe Generale, analiştii de la KBW estimând impactul undeva între 2% şi 7% din câştigurile pe acţiune.

"Performanţele dramatice ale acţiunilor băncilor înregistrate în această dimineaţă par puţin exagerate. O nouă taxă ar urma să fie absorbită de public, în cele din urmă, şi ar trebui să ajute la protejarea marjelor băncilor în viitor, chiar dacă natural, pe termen scurt, câştigurile vor avea de suferit", a declarat Tom Kinmonth, analist la ABN Amro.

Principalul indice al Bursei de la Bucureşti a coborât şi el la cel mai redus nivel din ultimele şase luni după ce Guvernul a anunţat noi taxe pentru bănci şi companiile de energie precum şi măsuri care vizează fondurile private de pensii.

Una dintre cele mai importante măsuri anunţate marţi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează o ''taxă pe lăcomie" care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri . AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria