Băsescu, „bărbat adevărat”, îi DĂ UN CAP ÎN GURĂ lu' Kovesi!

Băsescu, „bărbat adevărat”, îi DĂ UN CAP ÎN GURĂ lu' Kovesi!

Fostul presedinte Traian Basescu critica dur, pe pagina sa de Facebook, pornind de la intrebarea "Ce-o fi aceea responsabilitate a functiei?", mai multi sefi de institutii din Romania, printre care Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, guvernatorul BNR Mugur Isarescu, fostul premier Victor Ponta si fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu: "Am vazut-o pe doamna Kovesi facind politica mai ceva ca doctor Ponta, vorbind la bilantul DNA despre sute de kilometri de autostrazi, indemnizatii pentru copii, pensii pentru virstnici si spitale noi, in baza unor evaluari umflate, ca si cum substituia tot Parlamentul in an electoral, dovedind politice nebanuite la datele cind am tot numit-o in functii importante. Dar n-am vazut-o pe doamna Kovesi asumindu-si responsabilitatea funtiei pentru faptul ca in cele doua mandate de Procuror General, institutia pe care a condus-o a tergiversat si nu a solutionat Dosarul Revolutiei", a scris Basescu pe Facebook.

Textul postat de Traian Basescu pe Facebook:

Ce-o fi aceea responsabilitate a funcţiei?
L-am văzut pe “gloriosul” Primar General al Capitalei, ce-i drept interimar, care refuză să-şi asume responabilitatea funcţiei pentru redeschiderea celui mai modern stadion din România, Naţional Arena.
Am văzut un “glorios” general de pompieri acoperit de şnururi sclipitoare şi cu caschetă cu “cuc” din fir aurit în frunte (ca să ştim în ce direcţie merge), spunîndu-ne că nu dă autorizaţie pentru funcţionarea Arenei Naţionale, fără să aibă alt argument în afară de cel al laşităţii de a se ascunde în spatele dramei de la Colectiv, dar şi al refuzului de a-şi asuma responsabilitatea funcţiei, chiar dacă la copertină s-au făcut probe de rezistenţă la foc.
Am văzut-o pe doamna Koveşi făcînd politică mai ceva ca doctor Ponta, vorbind la bilanţul DNA despre sute de kilometri de autostrazi, indemnizaţii pentru copii, pensii pentru vîrstnici şi spitale noi, în baza unor evaluări umflate, ca şi cum substituia tot Parlamentul în an electoral, dovedind “calităţi” politice nebănuite la datele cînd am tot numit-o în funcţii importante. Dar n-am văzut-o pe ”glorioasa” doamnă Koveşi asumîndu-şi responsabilitatea funcţiei pentru faptul că în cele două mandate de Procuror General, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei.
L-am văzut frecvent pe “gloriosul” nostru Guvernator al BNR, domnul Isărescu, dînd lecţii despre politicile de prudenţialitate bancară şi politicile monetare, dar niciodată asumîndu-şi o urmă de responsabilitate a funcţiei pentru drama celor care au contractat credite care acum au ajuns imposibil de plătit. Oamenii au devenit mai săraci decît atunci cînd, cu speranţă, au contractat creditul, dar responsabili sunt doar ei.
L-am văzut pe “gloriosul” doctor V.V.Ponta, asumîndu-şi iluzorii succese economice, dar nu l-am văzut asumîndu-şi, măcar parţial, responsabilitatea că România nu a reuşit să cheltuiască şi a pierdut 7 miliarde de Euro bani nerambursabili, puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.
Oare cum o fi să ai funcţie mare, bine plătită, dar să nu-ţi asumi responsabilitatea funcţiei ?
PS – aceste rînduri mi-au fost inspirate de modul curajos şi cinstit în care proprietarul făbricuţei de lactate Brădet şi-a asumat public responsabilitatea contaminării cu E.coli a bebeluşilor, în condiţiile în care la această oră nu este clară vina producătorului de lactate (părinţii prea multor bebeluşi infectaţi cu bacteria E.coli declară public, că nu au cumpărat produse lactate Brădet).



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…