Băsescu: Eu nu aş revoca-o pe Kovesi din cauza urletului public

Băsescu: Eu nu aş revoca-o pe Kovesi din cauza urletului public

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, susţine că dacă ar mai deţine funcţia de şef de stat nu ar revoca-o pe Laura-Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, din cauza "urletului public", dar i-ar cere, până la finalul mandatului, să facă ordine în instituţie.

"Eu dacă aş fi preşedinte nu aş revoca-o, din cauza urletului public în primul rând. Când vezi (...) toţi propagandiştii, cei care au fost dintotdeauna împotriva Justiţiei, îi vezi ţipând 'Să plece Kovesi'... Eu dacă aş fi preşedinte nu aş revoca-o acum, aş lăsa-o să-şi ducă mandatul, dar aş obliga-o să treacă la o cernere a gunoiului pe care îl are în DNA, pentru că măcar atât poate să facă până la anul când i se termină mandatul. Să cearnă de Neguleşti. Eu vă spun în mod cert că nu numai Secţia de la Ploieşti este una care falsifică dosare. Are şi scriitori de editoriale în DNA central, Bulancea fiind un mare scriitor de editoriale şi pe urmă, când se duce la instanţa la care trebuie să ajungă, Bulancea obţine condamnări fără probe, dar pe editoriale bine scrise. Are Neguleşti şi pe la Braşov, la Bihor, la Cluj. (...) Convingerea mea este că doamna Kovesi le vede, dar nu vrea să le recunoască. Ea trebuie adusă de preşedinte într-o discuţie la stadiul la care să spună 'Fată dragă, ai probleme în instituţie, apucă-te şi fă curăţenie. Fă un sistem de testare. Fă ceva'", a afirmat Băsescu, duminică, la RTV.

Băsescu a mai spus că e convins că Iohannis vede problemele din DNA. "Sunt convins că le vede", a punctat el.

"Ştiţi care e cel mai mare rău acum pentru justiţia din România? Este să ascundem mizeria sub preş. Parcă la judecători se simte un vânt aşa de deschidere: 'Hai să ne uităm în ograda noastră puţin', dar şi procurorii trebuie să facă acelaşi lucru", a adăugat fostul şef de stat.

Întrebat dacă crede că Iohannis o va revoca pe Kovesi, Băsescu a spus: "Eu cred că nu o s-o revoce" AGERPRES


populare
astăzi

1 Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”

2 Trei frați, cunoscuți oameni de afaceri, au murit în interval de câteva luni. Firmele pe care le dețineau într-un oraș din nordul țării

3 Discreta expansiune a turismului sexual la Tokyo

4 Știrea asta e bună de salvat și de recitit după o reclamă la bănci...

5 „Nu mă va părăsi vreodată gândul” / CTP, despre cauza morții Papei Francisc după întâlnirea cu „umanoidul Vance”