Băsescu: „Statele Unite sunt într-o situație dificilă. Trump nu și-a îndeplinit obiectivele în Iran, dar au apărut altele, fundamentale”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Statele Unite nu și-au îndeplinit deocamdată obiectivele de schimbare a regimului de la Teheran și de distrugere a uraniului îmbogățit din programul nuclear iranian, însă, „în schimb, au apărut obiective fundamentale noi”, care pun Washingtonul „într-o situație dificilă”.

Comentând situația din Orientul Mijlociu, vineri, la B1 TV , fostul președinte al României a spus că „Statele Unite sunt într-o situație dificilă în Orientul Mijlociu în momentul de față”.

„Statele Unite au intrat în acest război împreună cu Israelul, lăsându-ne să înțelegem (…) că au două obiective, să distrugă acel uraniu îmbogățit și să schimbe regimul”, a adăugat Traian Băsescu.

El a afirmat că până în prezent nu a fost atins niciunul dintre cele două obiective.

„În schimb, au apărut obiective fundamentale noi. Unul este redeschiderea, în siguranță și în deplină libertate, a traficului pe Ormuz. Niciodată Statele Unite nu vor putea spune că au câștigat războiul cu Iran atâta timp cât Iranul controlează traficul prin Ormuz. Cred că n-au evaluat această dificultate extraordinară pe care o reprezintă Ormuzul”, a continuat Traian Băsescu.

Un alt obiectiv nerealizat, în opinia lui, este „de a redobândi încrederea aliaților” pe care îi are SUA în Orientul Mijlociu și care și-au văzut diverse zone lovite de atacurile iraniene chiar dacă Washingtonul trebuia să le garanteze securitatea.

„Statele Unite garantau securitatea țărilor din Golf, garantau securitatea Arabiei Saudite, a Qatarului, a Emiratelor Arabe, a Omanului, a tuturor țărilor furnizoare de petrol, care au și fost, la vremea lor, țările care au generat petrodolarii (…). Sunt țările care au impus dolarul ca mijloc de plată pentru hidrocarburi și au rămas aliații fideli ai Statelor Unite, și în același timp Statele Unite le-au garantat securitatea. Ei, iată că rafinării, terminaluri, obiective din aceste țări au fost lovite grav”, a adăugat Băsescu.

Băsescu, despre operațiunea din Ormuz: „Extrem de dificilă”

Întrebat despre ofensiva anunțată de SUA pentru redeschiderea Ormuzului, fostul șef al statului român a spus că această strâmtoare este una „ușor de apărat de către iranieni”.

„Indiscutabil aș vrea să clarificăm un lucru, strâmtoarea nu este minată. Nu sunt mine în strâmtoare. Ca dovadă, Teheranul aprobă unor nave ale țărilor prietene să treacă prin strâmtoare. Dacă ar fi minată partea de trafic, cu siguranță n-ar trece nimeni”, a continuat el.

Traian Băsescu crede că „scoaterea de sub control iranian a strâmtorii este o operațiune extrem de dificilă”.

„Pentru că toată partea de nord a strâmtorii este dominată de teritoriul iranian. Ca să pui în siguranță traficul pe strâmtoarea Ormuz trebuie să distrugi toate mijloacele de lovire pe care le are Iranul pe partea sa de strâmtoare, deci va fi o operațiune grea”, a mai declarat fostul președinte Traian Băsescu.


Citește și:

populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

5 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...