Becali, rupt de realitate: Dovadă că a subestimat îngrozitor Viking, înaintea unui meci uriaș

Momentul adevărului pentru FCSB! Absentă din grupele unei competiții UEFA din 2017, formația din Berceni e acum la un pas de îndeplinirea unui obiectiv uriaș, mai ales din punct de vedere financiar.

Becali

Gigi Becali, specialist în vorbe goale. FOTO: Arhiva Adevărul

„Din Conference League mai luăm 6 milioane de euro, pentru că vom fi sigur acolo, în grupe. Vă garantez! N-au cum să ne elimine“, a spus Gigi Becali, înaintea returului cu Viking din această seară. Doar că optimismul exagerat al patronului nu e susținut nici de trecutul formației sale, nici de cifrele norvegienilor.

În primul rând, în ultimii ani, FCSB a tot ratat grupele europene în fața unor formații despre care patronul vorbea aproape identic. Rapid Viena (2018), Vitória de Guimarães (2019), Slovan Liberec (2020) și Șahtior Karagandy (2021) sunt adversarele care au scos FCSB din Europa. Primele trei eșecuri au fost în preliminariile Ligii Europa, iar ultimul în calificările din Conference League.

Acum, Becali vorbește, răspicat, despre un iminent triumf, deși, în tur, FCSB a fost învinsă pe „Arena Națională“. Ce-i drept, după un meci în care a dominat și a fost lovită și de ghinion. Chiar și așa, partida din această seară va începe de la 2-1 pentru Viking, o echipă aflată pe locul 6 acum în prima ligă norvegiană din care s-au scurs 19 etape. Dincolo de avantajul de pe tabelă, Viking îl va avea și pe cel al terenului propriu. Iar pe „SR-Bank Arena“, cu teren sintetic și o capacitate de 16.000 de locuri – meciul cu FCSB va fi sold-out – nordicii sunt aproape imbatabili! E o realitate demonstrată de cifre.

În 2022, Viking are 11 partide oficiale acasă, în toate competițiile. Bilanțul: 7 victorii, 3 remize, 1 înfrângere. Golaveraj: 23-8!

Play-off-ul Conference League, astăzi, retur

*Viking – FCSB (2-1 în tur) 20.00, Pro TV

*CFR – Maribor (0-0) 20.00, Digi Sport, Prima Sport

*Hapoel Beer Sheva – CS U Craiova (1-1) 20.00

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”