Belarusul, invitat la Consilul pentru Pace al lui Trump, dar lăsat pe dinafară. Oficialii de la Minsk acuză Statele Unite că nu le-au acordat vize pentru reuniune

Belarusul, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei și rar prezent la reuniuni internaționale, susține că nu a putut participa la prima întâlnire a Consiliului pentru Pace inițiat de președintele american Donald Trump la Washington din cauza faptului că Statele Unite nu au emis vize delegației sale, potrivit Reuters .

Trump a încercat în ultimii ani o apropiere de Lukașenko. FOTO EPA EFE

Trump a încercat în ultimii ani o apropiere de Lukașenko. FOTO EPA EFE

Ministerul de Externe de la Minsk a transmis că ministrul belarus al afacerilor externe, Maksim Rijenkov, fusese desemnat să reprezinte țara la reuniune, iar partea americană fusese informată în prealabil. Cu toate acestea, deși documentele au fost depuse „în conformitate cu toate procedurile”, vizele nu au fost eliberate.

„În această situație, se pune o întrebare legitimă: despre ce fel de pace vorbim dacă organizatorii nu pot îndeplini nici măcar formalitățile de bază pentru participarea noastră?”, a transmis Ministerul de Externe de la Minsk, într-o declarație critică la adresa Washingtonului, potrivit France 24.

Context politic tensionat

Belarusul se află de ani buni sub sancțiuni occidentale din cauza încălcării drepturilor omului, iar presiunea internațională a crescut după ce președintele Aleksandr Lukașenko a permis utilizarea teritoriului belarus pentru invazia rusă în Ucraina, în 2022.

În ciuda acestor tensiuni, Donald Trump a încercat în ultimii ani o apropiere diplomatică de Minsk, relaxând unele sancțiuni în schimbul eliberării unor deținuți politici. Invitația la Consiliul pentru Pace a fost transmisă inițial chiar lui Lukașenko, care a acceptat luna trecută să se alăture inițiativei.

Trump l-a descris pe liderul belarus drept un „lider foarte respectat”, o formulare care contrastează puternic cu poziția opoziției belaruse din exil, care îl consideră un dictator, relatează și US News .

Rusia, invitată dar indecisă

Și Rusia a primit invitația de a se alătura Consiliului pentru Pace, însă Moscova a ezitat să ofere un răspuns clar, afirmând că „examinează situația”.

La întâlnirea inaugurală a Consiliului pentru Pace au participat reprezentanți din 47 de țări. Inițiativa a fost anunțată de Trump în septembrie, cu scopul declarat de a contribui la încheierea conflictului dintre Israel și Hamas în Gaza, urmând ca mandatul Consiliului să fie extins și la alte conflicte globale.

La reuniunea Consiliului Păcii, România a participat în calitate de observator, alături de Italia, Grecia, Cehia, Cipru și Mexic. Dintre statele Uniunii Europene, doar Ungaria și Bulgaria au acceptat invitația de a deveni membre cu drepturi depline ale forumului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 Un „lord” din energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de…

4 Aproape jumătate de milion de dolari dați pe închirierea de mașini pentru patru piloți F-16 trimiși în SUA. Miruță: „E strigător la cer”

5 De citit... / Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis