Biden cere Congresului să finalizeze neîntârziat înscrierea în Constituţie a egalităţii de drepturi pentru femei

Biden cere Congresului să finalizeze neîntârziat înscrierea în Constituţie a egalităţii de drepturi pentru femei

Preşedintele american Joe Biden a cerut joi Congresului să facă fără întârziere paşii necesari pentru înscrierea în Constituţia SUA a Amendamentului privind Egalitatea în Drepturi (ERA), asigurând astfel formal că drepturile femeilor sunt protejate, la câteva decenii după adoptarea prevederii în acest de către legislatori, relatează Reuters.

Apelul publicat de Casa Albă îndeamnă Congresul să adopte o rezoluţie care să recunoască ratificarea ERA ca urmare a unei recente analize juridice care a conchis că nu există obstacole în calea acestei ratificări.

"Trebuie să recunoaştem voinţa clară a poporului american şi să înscriem definitiv în Constituţie principiul egalităţii de gen. Este timpul să lăsăm orice îndoială deoparte. Nimeni nu ar trebui să fie discriminat pe criterii de sex iar noi, ca naţiune, trebuie să luăm atitudine în sprijinul egalităţii femeilor în toate planurile", a îndemnat liderul de la Casa Albă.

Apelul său vine în contextul unei dispute legale cu privire la intrarea în vigoare a ERA, care a fost adoptat de Congres la începutul anilor 1970, urmând să intre în vigoare în 1982, cu condiţia aprobării sale de legislaturile din 38 de state americane.

În 2020, Virginia a devenit cel de-al 38-lea stat care s-a pronunţat în favoarea sa, dar preşedintele de atunci, Donald Trump, a blocat ratificarea amendamentului, susţinând într-o notă legală că procedura trebuie reluată.

O nouă analiză realizată de Departamentul Justiţiei a dat însă undă verde continuării procesului, a menţionat Biden, subliniind că acest lucru "arată clar că nimic nu stă în calea Congresului" pentru a consfinţi egalitatea de drepturi în Constituţie. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO O „dronuță” kamikaze rusească ia la ţintă obuzierele americane ale ucrainenilor

2 Foarte interesante amănunte! Și lumea crede că rușii sunt blocați total....

3 VIDEO Ce mahăr din mafia imobiliară o proteja? / Acesta este funcționarul din Primăria Capitalei care a fugit cu acte de la Urbanism

4 O poză care a generat peste 1000 de comentarii

5 Ce scrie fata lui Putin în online despre războiul din Ucraina când crede că lumea nu știe cine e