Biden îl califică pe Trump drept ''incompetent periculos'' şi ''lider mondial incapabil''

Fostul vicepreşedinte american şi aspirant din partea democraţilor la funcţia de preşedinte al SUA, Joe Biden, l-a calificat marţi pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, drept "incompetent periculos" şi "lider mondial incapabil", transmite EFE.

Într-o intervenţie la New York pentru a-şi explica poziţia privind actuala escaladare a tensiunilor cu Teheranul, Biden l-a acuzat pe Trump că nu are nicio strategie şi că pune SUA în situaţia de a avea "foarte puţine opţiuni de a merge înainte" iar multe dintre ele sunt proaste.

"Nimeni nu vrea război. Dar va fi necesar să muncim din greu pentru a ne asigura că nu vom ajunge acolo în mod accidental", a spus Biden.

Acesta, care conduce în sondajele privind cursa democrată pentru participarea la scrutinul prezidenţial, i-a reproşat lui Trump că a omis Congresul când a lansat atacul în care a fost ucis comandantul iranian Qassem Soleimani şi că nu a furnizat până în prezent dovezi privind atacurile iminente pe care le-ar fi plănuit generalul în cauză asupra unor obiective americane.

Într-un discurs în care a subliniat că niciun preşedinte nu poate duce ţara în război fără acordul Congresului, Joe Biden a considerat decizia lui Donald Trump ca fiind "impulsivă".

"Decizia impulsivă a lui Trump a contribuit la întărirea poziţiei Iranului în regiune mai mult decât orice conspiraţie pe care ar fi reuşit-o Soleimani", a opinat fostul vicepreşedinte american din mandatul lui Barack Obama.

El i-a mai cerut lui Trump să renunţe la diplomaţia sa de "tweeturi, ameninţări şi crize", să se apropie de partenerii tradiţionali şi să lanseze semnale către Iran pentru reducerea tensiunilor.

Printre acestea, Joe Biden a recomandat revenirea la acordul nuclear încheiat cu Teheranul în 2015, prin care Iranul a oprit îmbogăţirea uraniului şi la care administraţia Trump a renunţat în 2018. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 CCR, asasinii României! / Dr Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș: Trei infectați au plecat / Și de la…

2 Cu cine și-o trage Dana Budeanu

3 Document / Pacienții Covid au început să plece din spitale, începând de vineri / Statul rămâne fără instrumentul l…

4 50 de miliarde de dolari. Asta este averea reală a Mafiei PSD care a furat România în ultimii 30 de ani. Numai…

5 Tupeu de „prestator” prin parcuri, la Paris / Ponta, apel dement la nesupunere către populație: Să nu țină cont …