Biden nu crede că Putin va folosi arma nucleară. Ce spune despre o întâlnire cu liderul rus

Biden nu crede că Putin va folosi arma nucleară. Ce spune despre o întâlnire cu liderul rus

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, într-un interviu difuzat marţi de CNN, că nu crede că omologul său rus, Vladimir Putin, va folosi arma nucleară tactică în războiul cu Ucraina, potrivit Reuters şi AFP.

Preşedintele american Joe Biden (foto: Flickr / Gage Skidmore)

Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare, Joe Biden a răspuns: „Nu cred că o va face. Dar cred că este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta”.

Confruntat cu o rezistenţă ucraineană înverşunată, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat la 21 septembrie, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, liderul de la Casa Albă a avertizat că omenirea se află pentru prima dată de la sfârşitul războiului rece în faţa riscului unui „Armaghedon” nuclear, adică apocalipsa nucleară, amintind de situaţia din timpul Crizei Rachetelor din Cuba în anul 1962.

Putin a făcut „în mod clar” un calcul greşit în Ucraina, spune Biden

Pe de altă parte, Joe Biden a mai afirmat marţi că Vladimir Putin, „în mod clar” a evaluat greşit situaţia din Ucraina şi „a făcut un calcul complet greşit” cu privire la rezistenţa pe care o va întâlni.

„Cred că este o persoană raţională care în mod clar a evaluat greşit” situaţia, a mai declarat Joe Biden.

A crezut că va fi primit cu braţele deschise (...) şi cred că a făcut un calcul complet greşit", a mai spus preşedintele american în legătură cu omologul său rus.

Rusia a revendicat marţi responsabilitatea pentru noi lovituri „masive” asupra infrastructurii ucrainene, pentru care G7, reunit de urgenţă, a promis că „îi va cere socoteală” preşedintelui rus.

Armata rusă a suferit recent o serie de eşecuri în nord-estul, estul şi sudul Ucrainei.

„Depinde”, afirmă Biden în legătură cu o posibilă întâlnire cu Putin la G20

Întrebat despre posibilitatea de a se întâlni cu preşedintele rus la următorul summit G20, Joe Biden a spus că „nu intenţionează să facă acest lucru", precizând, totodată, că „depinde” de ceea ce doreşte să discute omologul său.

Dacă Vladimir Putin ar dori să vorbească despre eliberarea lui Brittney Griner, vedetă americană a baschetului feminin închisă în Rusia, „m-aş întâlni cu el”, a dat asigurări Joe Biden.

Preşedintele american a mai afirmat că, în schimb, refuză „să negocieze ceva cu Rusia pentru faptul că ei rămân în Ucraina, păstrează o parte din Ucraina”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”