Biden ridică tonul: A bloca reformele sale înseamnă a fi complice la "declinul" american

Biden ridică tonul: A bloca reformele sale înseamnă a fi complice la "declinul" american

A te opune reformelor sale înseamnă a fi "complice" la "declinul" Americii: Joe Biden a ridicat tonul marţi, într-un moment în care planurile sale uriaşe de investiţii sunt în continuare blocate în Congres, notează AFP.

Referindu-se la cele două părţi ale proiectului său, un plan pentru infrastructură şi un program de cheltuieli sociale, el a afirmat că "a te opune acestor investiţii înseamnă a fi complice la declinul american".

"Aceste legi sunt competitivitate versus cumpătare. A crea oportunităţi mai degrabă decât declinul. A conduce lumea sau a privi cum lumea ne depăşeşte", a declarat preşedintele american la Howell, în statul Michigan, unde tocmai vizitase un centru de pregătire sindicală.

"Concurenţii noştri nu pierd timpul", a spus el, menţionând în special China care "produce în prezent mai mult oţel într-o lună decât America într-un an" şi care a preluat conducerea dezvoltării maşinilor electrice.

Democratul, care a spus că a dorit să scape de "zgomotul" din Washington, a ales pentru vizita sa un district unde Donald Trump l-a devansat cu puţin la ultimele alegeri prezidenţiale.

Joe Biden vrea să aloce 1.200 miliarde de dolari pentru infrastructura fizică (drumuri, poduri, internet), cea mai concretă şi consensuală componentă a programului său, care seduce chiar unii congresmeni republicani.

Dar el mai are în vedere reducerea costurilor educaţiei, îngrijirii copiilor şi asistenţei medicale pentru bătrâni, tot atâtea proiecte despre care conservatorii nu vor să audă.

Anunţat cu o valoare iniţială de 3.500 miliarde de dolari, proiectul de lege pentru această componentă socială îi scindează chiar şi pe democraţi: pe de o parte moderaţii care consideră suma exagerată şi, pe de altă parte, mai mulţi aleşi din aripa stângă, care cer acţiuni ambiţioase.

Aceste două proiecte ale lui Joe Biden sunt destul de populare deocamdată, deşi cota de încredere în preşedinte, care a scăzut sub 50% de la retragerea haotică din Afganistan, este în declin.

Într-un sondaj publicat marţi de Universitatea Quinnipiac, 62% dintre cei chestionaţi s-au declarat în favoarea investiţiilor în infrastructură (comparativ cu 65% în august), iar 57% privesc pozitiv cheltuielile sociale planificate (comparativ cu 62% în august ), păstrând chiar suma iniţială de 3.500 de miliarde de dolari. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”