Bistriţa-Năsăud: Percheziţiile de la sediul primăriei municipiului reşedinţă vizează fapte comise începând cu anul 2015

Percheziţiile derulate începând de marţi dimineaţă la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, dar şi la şase persoane fizice au legătură cu fapte care ar fi fost comise începând cu anul 2015, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu.

Dosarul înregistrat la Parchet vizează infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit procurorului-şef Adrian Briciu, unele percheziţii continuă în cursul după-amiezii de marţi, iar ulterior vor fi conduse la audieri persoane care pot oferi lămuriri în speţele vizate.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a menţionat că, la această dată, nicio persoană nu are calitatea de suspect.

Cele şapte mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în aplicare de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Bistriţa-Năsăud şi Cluj . AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Amănunte care dau fiori / Arestarea fostului șef al spionajului german provoacă panică în CIA și MI6

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare