
Bolojan este ferm în privința tăierilor din Educație: „Ce am decis este rezultatul unei analize a activității din învățământ”
Premierul Ilie Bolojan a explicat de ce a fost majorată norma profesorilor, subliniind că măsurile vin ca urmare a unei analize a activității din învățământ. „Orice s-ar spune numărul de ore este la nivelul celor din Uniunea Europeană”, a transmis acesta.
Șeful Guvernului susține că este „un act de responsabilitate să înceapă școala, astfel încât să le oferim copiilor noștri condițiile decente de educație”.
Bolojan a precizat că norma de predare a fost majorată cu două ore și este la nivelul european, precum în Franța și Spania.
„Am fost nevoiți să luăm măsuri de corecție bugetară. Această măsură a fost necesară (...)Norma de predare a fost majorată cu două ore. Asta înseamnă că cei care predau 18 ore vor preda 20 de ore. Ceea ce a avut niște efecte în sistemul de învățământ. Avem 230.000 de posturi care sunt ocupate de aproximativ de 160.000 de titulari, iar diferența o reprezintă posturile plătite cu ora și posturi ocupate de suplinitori. Norma de 20 de ore este la nivelul mediu european. Aceasta este norma în țări precum Franța, Spania, iar în Germania norma ajunge până la 25 de ore. România nu este dintr-un tablou cu această majorare de normă”, a explicat premierul Bolojan.
Șeful Guvernului admite că salariile profesorilor sunt mici.
„Nivelul de salarizare în învățământ nu este cel pe care mi-l doresc, dar asta este ceea ce poate România în situația de față. Nivelul de salarizare a rămas același, nu au fost reduse salariile. Am avut discuții cu sindicatele din Educație. Ceea ce am decis este rezultatul unei analize a activității din învățământ și orice s-ar spune numărul de ore este la nivelul celor din Uniunea Europeană”, a declarat Bolojan.
Măsurile luate în educație vor duce la o economie de aproximativ 10% din bugetul Educației, a mai subliniat premierul.
„În mod cert, reprezintă cam 10 % din bugetul de educație. (...)Vom da cifre exact după o lună de zile”, a spus Bolojan.
Sursa: adevarul.ro