
Bolojan, reacție despre întâlnirea cu afaceristul din Vaslui ridicat de DNA: „M-am întrebat pe cine mi-a mai adus Barbu în birou”
Ilie Bolojan, premierul României, a vorbit joi seara la Digi 24 despre scandalul în care este implicat un om de afaceri și trezorierul PNL, în care a fost invocat și numele său.
Ilie Bolojan, premierul României, a vorbit joi seara pentru prima dată despre scandalul în care este implicat fostul trezorier PNL, Mihai Barbu, și întâlnirea cu afaceristul de la Vaslui, arestat de DNA.
”Având în vedere că am întâlniri permanent cu reprezentanți ai autorităților locale, cu președinți de organizații, cu oameni care au diverse probleme, am tratat această întâlnire într-o cheie obișnuită. A fost o programare care, cred, s-a făcut prin cabinet, deși nu mai știu exact. Domnul Barbu, pe care îl știam de mulți ani — așa cum îi cunosc pe toți cei care fac parte din structurile partidului —, a venit la mine însoțit de acest domn, al cărui nume, la data respectivă, nu îmi spunea nimic. În afară de o prezentare generală, domnul respectiv și-a prezentat compania, activitatea și problemele pe care le avea din partea autorităților statului, fără să îmi ceară nimic — subliniez acest lucru. Întâlnirea a durat probabil în jur de 15 minute, ne-am dat mâna și am plecat mai departe. Îmi spunea că nu este tratat corespunzător de către autoritățile publice din zona respectivă”, a spus Ilie Bolojan despre întâlnirea cu persoana respectivă.
Premierul a precizat că, din dosarul procurorilor și din datele care au ajuns în spațiul public, nu rezultă niciun moment că ar fi dat curs vreunei cereri sau că discuția ar fi mers mai departe.
”A rămas pur și simplu la acea prezentare pe care mi-a făcut-o. Gândiți-vă că, atunci când ești de 20 de ani în funcții publice, vin mii de oameni în birou – am întâlniri atât la primărie, la Consiliu, cât și acum, la guvern. Oricine îmi solicită o întâlnire, dacă văd că este o problemă serioasă, mă străduiesc să ascult și să văd dacă există soluții. În acest caz, nu s-a întâmplat absolut nimic, în afară de acea prezentare. Îmi amintesc vag că am avut un ușor trac, pentru că, deși venise să discute aspecte politice, a prezentat și lucruri care nu țineau strict de zona politică”, a mai menționat Ilie Bolojan.
Premierul a mai spus că nu a mai apucat de atunci să vorbească cu Mihai Barbu într-un cadru privat.
”Cred că ne-am mai văzut o dată sau de două ori, la ședințe mai mari, unde nu poți purta discuții personale, din cauza aglomerației și a faptului că nu rămâi niciodată singur. Nu s-a întâmplat absolut nimic și, vă dați seama, nu am cum să știu, atunci când cineva solicită o întâlnire, cine îl însoțește și ce intenții are. De exemplu, și astăzi am primit un om de afaceri însoțit de o doamnă — discuția a fost absolut normală. Dar nu am de unde să știu cine sunt toți cei care îi pot însoți, în afară de faptul că le aflu identitatea când intră în întâlnire.
Însă, de fiecare dată când vine cineva la mine , am responsabilitatea să fac ceea ce trebuie. Știu cum să curm lucrurile, dacă este cazul — și, repet, nu s-a întâmplat absolut nimic din acest punct de vedere.
Cei care însă doresc să se întâlnească cu cineva, să își facă poze sau să arate că „au relații”, își asumă întreaga răspundere dacă folosesc astfel de întâlniri pentru a se lăuda sau, mai grav, pentru a solicita bani ori pentru a încălca legea. Nu pot face comentarii legate de această anchetă, pentru că este în curs. Cu siguranță, după tot scandalul și acuzațiile procurorilor, m-am întrebat și eu: „Oare pe cine mi-a mai adus Barbu în birou?”, a spus Ilie Bolojan despre acest scandal.
Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, a fost chemat la DNA Iași în dosarul lui Fănel Bogos, omul de afaceri reținut pentru cumpărare de influență și șantaj. El a primit control judiciar și are interdicția de a ocupa o funcție publică. Barbu a recunoscut că l-a dus pe Bogos la Guvern pentru a fi prezentat premierului Ilie Bolojan, dar a subliniat că întâlnirea a avut un caracter strict politic.
Fănel Bogos este anchetat într-un dosar al DNA care vizează o rețea de trafic de influență formată din politicieni, rezerviști și foști generali din servicii. Complicele său, Mihail Aniței, a fost și el reținut.
Din materialul probator rezultă că Aniței ar fi pretins că deține conexiuni directe cu politicieni, membri ai Guvernului, și ar fi promis sprijin pentru demiterea lui Mihai Ponea de la DSVSA Vaslui și pentru alte favoruri, contra unor sume cuprinse între 200.000 și 500.000 de euro.
Sursa: adevarul.ro

