Botoşani: Primii 24 de soldaţi gradaţi profesionişti au depus jurământul de credinţă

Prima serie de soldaţi gradaţi profesionişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a depus jurământul militar, devenind astfel parte din echipa pompierilor militari botoşăneni, au anunţat, luni, reprezentanţii ISU.


Potrivit acestora, numărul soldaţilor care, în urma unui concurs de recrutare, se alătură astfel subofiţerilor şi ofiţerilor de la ISU este de 24.

"Într-o atmosferă plină de emoţie, noii colegi ai pompierilor militari botoşăneni au rostit jurământul militar, luându-şi astfel angajamentul de a sluji cu credinţă patria şi de a respecta Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Depunerea jurământului militar este un act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică şi civică. Alături de ei, la acest moment unic, au fost prefectul judeţului Sorin Cornilă, şefii structurilor MAI, dar şi familiile acestora", au precizat reprezentanţii ISU.

Noii pompieri militari, care nu sunt încadraţi încă pe funcţii, au început cursurile de formare în cadrul cărora desfăşoară activităţi de instruire specifice pregătirii militare generale, îşi însuşesc cunoştinţe teoretice în domeniul situaţiilor de urgenţă şi îşi formează deprinderi practice, astfel încât să fie pregătiţi pentru misiunile de salvare. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani / Facebook.com


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”