Botoşani: Sursa infectării comunitare cu virusul COVID-19 de la Havârna o reprezintă slujba de Bobotează

Sursa infectării comunitare cu virusul COVID-19 din localitatea Havârna din judeţul Botoşani, unde incidenţa a ajuns, vineri, la 7,66 cazuri la 1.000 de locuitori, a reprezentat-o slujba religioasă de Bobotează, a declarat, în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Dan Nechifor.

"Din analiza situaţiei epidemiologice a celor care s-au infectat în comună, s-ar părea că sursa de infectare este prilejuită de un eveniment religios, în speţă Boboteaza", a afirmat Nechifor.

Acesta a precizat că poliţiştii şi jandarmii vor intensifica acţiunile de control în zona respectivă, în special pe parcursul serii, astfel încât virusul să nu fie răspândit şi în celelalte sate ale comunei Havârna.

Autorităţile judeţene au cerut avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru carantinarea localităţii, însă adoptarea acestei măsuri a fost amânată.

Primarul comunei Havârna, Rodica Baltă, a anunţat, în aceeaşi şedinţă a CJSU, că a dispus închiderea, începând de vineri, a pieţei din localitate.

Comuna Havârna are o populaţie de 4.308 locuitori, iar în ultima săptămână au apărut 33 de cazuri de infectare cu COVID-19.

La nivelul judeţului Botoşani, indicele de infectare cu noul coronavirus era joi de 1,47 cazuri la 1.000 de locuitori. AGERPRES/ (A/AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc