Botoşani: Tânăr reţinut pentru tâlhărirea unei femei de 77 de ani

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoşani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Neniscu.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, în timp ce se deplasa pe aleea Pictorului din municipiu, tânărul a deposedat o femeie de 77 de ani de geanta pe care aceasta o purta pe umăr.

Autorul i-a smuls geanta victimei, iar în încercarea de a-şi păstra bunul, femeia a căzut.

"Au fost desfăşurate activităţi specifice, ocazie cu care poliţiştii au stabilit traseul pe care autorul s-a deplasat, precum şi alte date de interes operativ care au dus la identificarea acestuia în cel mai scurt timp. De asemenea, au fost identificate şi bunurile sustrase de la persoana vătămată", a afirmat Neniscu.

Tânărul de 28 de ani a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES / (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

3 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko