Box: Ionuț Ion, alias Jo Jo Dan, a obținut cetățenia canadiană

Boxerul român Ionuț Ion, alias Jo Jo Dan, challenger la titlul mondial IBF al categoriei welter, a obținut joi documentele de cetățean canadian, relatează presa canadiană.

Jo Jo Dan, 33 ani, va boxa pe 28 martie la Sheffield cu britanicul Kell Brook, campionul mondial IBF la categoria welter, iar în aprilie așteaptă al doilea copil, o fetiță, de la soția sa, Anca, care a obținut mai devreme cetățenia Canadei. Ionuț Ion mai are un băiețel de 3 ani, pe nume Nicolas.

Boxerul român a primit cetățenia joi dimineață, alături de alți 300 aplicanți din 55 de țări la un centru comunitar, chiar înainte de a merge la sală pentru antrenament. Jo Jo Dan a ajuns în 2003 în Canada și a petrecut primii doi ani la Toronto, înainte de se muta la Montreal.

''Sunt atât de mândru. Acum sunt canadian. Lucrurile merg bine și cred că sunt pe drumul cel bun'', a declarat Jo Jo Dan, cu 34 victorii și 2 înfrângeri în palmares.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet