Brăila: Senatorul Mihai Ruse (ALDE), condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Brăila: Senatorul Mihai Ruse (ALDE), condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Senatorul ALDE Brăila Mihai Ruse a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru conflict de interese şi fals intelectual, pentru fapte comise în perioada 1996 - iunie 2012, când a deţinut funcţia de primar al comunei brăilene Măxineni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a aplicat lui Mihai Ruse două pedepse, şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

"În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal din 1969, aplică inculpatului Ruse Mihai pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului Ruse Mihai exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 750 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit rechizitoriului, Mihai Ruse este acuzat că s-a împroprietărit ilegal cu 35 de hectare teren agricol de la fostul IAS Măxineni şi a luat în arendă 40 de hectare de la primărie, pentru care nu ar fi achitat redevenţa. El şi-ar fi asigurat foloase patrimoniale, fiind vorba despre subvenţii din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila. Fostul primar de Măxineni a fost reclamat de o persoană care a formulat plângere adresată direct preşedintelui României.

În perioada martie 2009 - mai 2011, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de primar al comunei Măxineni, judeţul Brăila, inculpatul a încheiat trei contracte de arendare a unor terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale.

În februarie 2012, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila s-a înregistrat procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă comisă de Mihai Ruse în calitate de primar al comunei Măxineni.

S-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dar după alegerile din 2016, când Mihai Ruse a fost ales senator de Brăila, competenţa a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai arată sursa citată. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia