Braşov: Cei 7 medici de la cabinetul de testare psihologică - trimişi în judecată pentru 1.843 de acte materiale de fals

Braşov: Cei 7 medici de la cabinetul de testare psihologică - trimişi în judecată pentru 1.843 de acte materiale de fals

Poliţiştii braşoveni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, au finalizat cercetările şi referatele de trimitere în judecată în cazul celor şapte medici reţinuţi în iulie, după percheziţiile efectuate la cabinetul unde aceştia erau angajaţi să emită avize psihologice.

Aceştia au fost cercetaţi, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de "abuz în serviciu", "complicitate la abuz în serviciu" şi "fals intelectual", fiecare câte 262 acte materiale în formă continuată, respectiv "participaţie improprie la fals intelectual", 291 acte materiale în formă continuată.

Conform unui comunicat al IPJ Braşov, cercetările au vizat activitatea infracţională a inculpaţilor, care, în calitate de medici care îşi desfăşurau activitatea în cadrul unei comisii medicale, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia în vigoare, care presupun obligaţia de examinare medicală a persoanelor care s-au adresat unităţii în cauză, în vederea obţinerii unui aviz de aptitudine medicală/aviz psihologic necesar ocupării unor funcţii.

"Toţi medicii specialişti, membri în comisie, cu toate că figurează ca angajaţi ai societăţii comerciale, şi-ar fi desfăşurat activitatea profesională zilnică în cadrul altor unităţi/cabinete medicale, nefiind prezenţi la sediul persoanei juridice percheziţionate. Aceştia s-ar fi prezentat ocazional, însă s-ar fi ocupat doar de semnarea şi parafarea fişelor medicale înregistrate în perioada anterioară, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor medicale", a precizat IPJ Braşov. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)


populare
astăzi

1 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

2 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

3 Citiți și voi ce a spus azi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României...

4 VIDEO Imagini dramatice din bastionul ucrainean care stă să cadă...

5 „Diavolul Bael. Seamănă fix, dar fix cu Putin. Dar stați să vedeți chestiune și mai tare!”