Brașov: Incendiu la o casă de vacanță, 30 de persoane evacuate

Brașov: Incendiu la o casă de vacanță, 30 de persoane evacuate

Acoperișul și mansarda unei case de vacanță din satul Breaza, comuna Lisa, localitate aflată la o distanță de 20 de km de municipiul Făgăraș, au fost cuprinse de flăcări vineri dimineața, în jurul orei șase, 30 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, care petreceau Revelionul, fiind evacuate.

"Incendiul a cuprins acoperișul și mansarda casei de vacanță, construite din lemn. Persoanele au fost evacuate, un singur tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost ușor intoxicat cu fum. El a fost transportat la Spitalul municipal din Făgăraș și se află în afara oricărui pericol. Se pare că proprietarul casei de vacanță și-a invitat mai mulți prieteni pentru a petrece Revelionul. Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii incendiului'', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Potrivit oficialului ISU, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale cu apă și spumă și o motopompă.

AGERPRES www.agerpres.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

3 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

4 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

5 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist