Brazilia: Cel puţin 21 de morţi în urma unei noi operaţiuni sângeroase a poliţiei la Rio

Brazilia: Cel puţin 21 de morţi în urma unei noi operaţiuni sângeroase a poliţiei la Rio

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise marţi în timpul unei noi operaţiuni poliţiste la Rio de Janeiro, la un an după raidul cel mai sângeros din istoria acestui oraş, care se soldase cu 28 de morţi, informează AFP.

La mijlocul zilei de marţi, bilanţul provizoriu al poliţiei se ridica la 11 morţi, însă el s-a dublat practic în câteva ore, numeroase cadavre fiind transportate marţi după-amiaza la morga unui spital din imediata apropiere.

Autorităţile sanitare ale statului Rio au confirmat prezenţa a 20 de trupuri neînsufleţite la spitalul Getulio Vargas, care a primit de asemenea şapte răniţi.

Acest bilanţ nu ia în calcul moartea unei locuitoare a favelei Vila Cruzeiro, atinsă de un glonţ rătăcit şi care a ucis-o pe loc, potrivit poliţiei, care susţine că cel puţin 11 dintre victime erau "suspecţi".

Poliţia militară din Brazilia, care întreprinde frecvent acest gen de operaţiuni matinale în favele din Rio împotriva traficanţilor de droguri, asigură că ea a fost întâmpinată cu focuri de armă atunci când a declanşat o operaţiune menită să "localizeze şi captureze criminali ascunşi" în Vila Cruzeiro. De asemenea, un elicopter folosit de poliţişti în timpul operaţiunii ar fi fost atins de mai multe gloanţe.

Operaţiunea, care a început în jurul orelor 04:00 dimineaţa (07:00 GMT) a vizat în special "Comando Vermelho", una dintre principale facţiuni criminale din Brazilia, "responsabilă pentru peste 80% din schimburile de focuri la Rio", a declarat un purtător de poliţie la postul de televiziune Globo.

La începutul lunii mai, poliţia din Rio de Janeiro a distrus un monument ridicat de locuitori în memoria celor 27 de civili şi a unui poliţist ucişi în urmă cu un an, în timpul celei mai sângeroase operaţiuni a poliţiei din istoria acestui oraş din sud-estul Braziliei. Militanţi şi membri ai societăţii civile au criticat acţiunea poliţiei.

Întreprinsă la 6 mai 2021, operaţiunea a provocat teroare în această favelă, unde vecini au denunţat execuţia cu sânge rece a unor suspecţi şi au filmat imagini cu trupuri neînsufleţite pe străzi şi băi de sânge pe terase.

Investigaţiile au dus la depunerea unei plângeri penale de Parchet împotriva a doi traficanţi şi patru poliţişti. Însă zece dintre cele 13 anchete declanşate au fost clasate.

În ianuarie, guvernul statului Rio a lansat programul "Cidade Integrada" (oraş integrat), pentru a extirpa traficul de droguri din cartier şi a îmbunătăţi serviciile sociale, chiar dacă locuitorii au semnalat puţine progrese.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...