Brazilia: Dilma Rousseff a izbucnit în plâns la prezentarea unui raport despre atrocitățile dictaturii militare

Brazilia: Dilma Rousseff a izbucnit în plâns la prezentarea unui raport despre atrocitățile dictaturii militare

Președinta Braziliei, Dilma Rousseff, a primit miercuri cu lacrimi în ochi, dar 'fără remușcări', raportul final al Comisiei pentru Adevăr, care a investigat încălcările drepturilor omului în timpul dictaturii militare dintre anii 1964 și 1985, consemnează agenția EFE.

Raportul a fost prezentat la o ceremonie condusă chiar de Dilma Rousseff, care în tinerețe a stat aproape trei ani în închisoare și a fost supusă unor acte de tortură pentru legăturile ei cu un grup care a ridicat armele împotriva regimului militar.

'Acest raport va face ca fantomele unui trecut foarte dureros și trist să nu se ascundă sub umbra omisiunii', a afirmat ea, izbucnind în plâns în mijlocul discursului, dar adăugând apoi că atrocitățile relatate în document 'nu trebuie să fie un motiv pentru manifestări de ură sau reglări de conturi'.

În cele 4.500 de pagini ale documentului se arată că dictatura a lăsat în urmă 434 de morți și dispăruți. Dar, din cauza Legii amnistiei elaborată în anul 1979 de regimul militar și validată de Curtea Supremă în anul 2010, circa 300 de agenți ai aparatului represiv nu vor putea fi trimiși în fața justiției, deși există probe împotriva lor.

Făcând aluzie la această lege, Dilma Rousseff a precizat că societatea braziliană 'ține cont de acordurile politice care au condus la instaurarea democrației', acestea fiind și 'un stimul pentru reconcilierea națională'. În acest context, ea a subliniat că 'adevărul nu înseamnă răzbunare', ci o șansă de a face cunoscut trecutul.

Președinta Braziliei a mai menționat că publicarea raportului de Ziua Internațională a Drepturilor Omului este și un semn de recunoștință pentru toți cei care au luptat pentru democrație oriunde în lume.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?